ortooxacell kiss2022.gif Flax

Asociația de Turism “Chindia” din Târgoviște a împlinit 29 de ani. Vezi momentele cheie și planurile pentru anul viitor!

În primii ani, activitatea s-a desfăşurat cu sprijinul BTT Dâmbovița și al Casei de Cultură a Sindicatelor unde, de 29 de ani, in fiecare miercuri, se țin ședințele Asociației de Turism “Chindia” (ATC). Participări la concursuri teoretice şi practice de drumeţie montană sau la manifestări culturale, activităţi de marcare şi remarcare, precum şi acţiuni de întreţinere a potecilor în masivele Leaota şi Bucegi au făcut numele „Chindia” cunoscut atât la nivel local, în competiţie – dar şi în colaborare – cu alte cluburi existente la acea vreme, precum şi la nivel naţional.

Anul 1991 a adus clubului recunoaşterea juridică, devenind prin hotărârea judecătorească nr. 34 din 17 mai 1991, „Asociaţia de Turism Chindia”.

Au urmat ani de dăruire şi pasiune, zeci de acţiuni, sute de premii şi diplome, mii de oameni implicaţi pe lângă membrii asociaţiei în diverse activităţi specifice, colaborări cu multe cluburi similare din ţară, precum şi cu alte organisme din judeţ – Primăria Târgovişte, Consiliul Județean Dâmbovița, Crucea Roşie Dâmboviţa, Salvamont Dâmboviţa, Agenţia de Protecţie a Mediului, şcoli, licee, facultăţi etc.

Seria expedițiilor externe a fost deschisă în 1996. “Exuberanţa tinereţii, dar şi experienţa adunată peste ani, ne-au făcut să visăm la ţinte mai înalte. Aşadar, în august 1996, în cinstea momentului „Târgovişte 600”, şase temerari au pornit să cucerească cel mai înalt vârf al Europei, Elbrus – Caucaz – 5642m. Pe 18 august, s-au întors victorioşi, deschizând astfel seria expediţiilor externe”, își amintește Nicolae Posta, membru fondator şi preşedinte de onoare al asociaţiei.

Au cucerit lumea!

În anii următori au continuat expedițiile externe: Kilimanjaro – Africa (1998), Matterhorn şi Mont Blanc – Alpi  (1998), Aconcagua – America de Sud (1999), Toubkal – Atlas (2000), McKinley – America de Nord (2002), Mont Blanc – Alpi (2003), Snowdown – Anglia (2003), Glen Coe – Anglia (2004), Pen y Fin – Anglia (2005), Antarctica – 2006, Mont Blanc – Alpi (2008). Purtătorii de stindarde în aceste acțiuni au fost Nicu Posta, Geo Badea, Ileana Bocanciu, Mihai Radu, Marius Popescu, Gică Burlacu, dar performanțele lor reprezentau antrenamentul în comun alături de alte zeci de montaniarzi pasionați. O bună parte din acțiunile de mai sus se încadrează în “Top 7”, topul cuceririi celui mai înalt vârf de pe fiecare continent.

La împlinirea „majoratului”, în anul 2002, după 18 ani de activitate, a fost deschisă prima filială, la Pucioasa. Aceasta a funcţionat timp de doi ani, însufleţită  de profesoara Cătălina Posta. Cu această ocazie a demarat şi programul „Educaţie prin Turism” (coordonat de Ileana Bocanciu – Fieni), constând în tabere de iniţiere montană pentru copii şi tineri. Prin detaşare, Cătălina Posta a continuat să se implice în acest program constituind în anii următori la Măgura, „Cercul Tinerilor Ecologişti”. În acest timp, un alt pui îşi deschidea aripile: Cercul de Turism Montan „Leaota”, coordonat de profesorul Geo Badea la Şcoala Generală Runcu. În apropierea aniversării de 22 de ani, la 16 noiembrie 2005, a luat fiinţă filiala Fieni a Asociaţiei de Turism „Chindia”.

La 1 ianuarie 2007, o dată cu intrarea României în Uniunea Europeană, Nicu Posta a inițiat “Top 27”, topul cuceririi celui mai înalt vârf din fiecare țară a Uniunii europene. Membrii ATC au cucerit, până acum, vârfurile Olimp / Grecia (2008), Teide / Spania (2009), Grossklocner / Austria (2010), Ta’ Dmejrek / Malta (2011).

Anul 2012 a fost dedicat cuceririi celui mai înalt vârf din Bulgaria, vârful Musala (2925 m) din masivul Rila fiind cucerit, în trei etape diferite de: George Murătoreanu și Cătălina Posta (iulie 2012), Nicu Posta, Ileana Bocanciu, Gigi Nedelcu și Marius Prundaru (22 septembrie 2012) și Geo Badea și Petrică Preda (29 septembrie 2012).

Anul 2013 va aduce editarea unei cărți și a unui CD cu activitatea ATC

Pentru a aniversa în zona montană Ziua ATC, o echipă coordonată de Președintele Mihai Radu și-a propus cucerirea, în data de 15 decembrie 2012, a vârfului Leaota (2133 m) și coborârea spre valea Brăteiului și zona Lespezi. Din cauza vremii și a stratului mare de zăpadă (aproximativ 1m), acțiunea a fost decalată pentru săptămânile următoare.

Prima acțiune a anului 2013 va fi ascensiunea, în perioada 4 – 6 ianuarie, spre vârful Omu (2507 m), fie pe Piciorul Babelor – Platou – Ceardac, fie pe la cascada Obârșiei.

Fiind an “rotund” (1983 – 2013 / 30 de ani de la înființare), anul 2013 va fi un an plin de expediții externe integrate în completarea Top 27 – cucerirea vârfurilor Kekes (Ungaria), Gerlachovska (Tatra-Slovacia), Zugspitze (Germania) și, poate, recucerirea Mont-Blancului, simbolul european al alpinismului.

Totodată, se va scrie și o carte care va cuprinde istoricul tuturor acțiunilor interne sau externe și se va edita un CD cu imagini din întreaga activitate educativă sau turistică.

„Dragostea de munte, pasiunea pentru natură şi prietenia ce ne leagă de atâţia ani, fac ca numele Asociaţiei de turism „Chindia” să reprezinte o carte de vizită pe care vrem să o predăm cu mândrie peste ani, copiilor noştri”, spune la moment aniversar Nicu Posta.

Distribuie:

Un comentariu la „Asociația de Turism “Chindia” din Târgoviște a împlinit 29 de ani. Vezi momentele cheie și planurile pentru anul viitor!”

  1. Dragostea de munte, pasiunea pentru natură şi prietenia ce ne leagă de atâţia ani, pentru a veni in sprijinul Asociaţiei de turism „Chindia”, ma voi implica intr-o oarecare masura echipei condusa de vechiul prieten Nicu Posta.LA MULTI ANI !

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media