ortooxacell kiss2022.gif Flax

Tratează-ți afecțiunea prin acupunctură! Vezi unde te poți programa:

Vă vorbeam în edițiile trecute despre beneficiile pe care le aduce noua specialitate medicală la Clinica Hymarco Târgoviște (Calea Domnească, zona sensului giratoriu, Zona 2 Brazi) acupunctura, în tratarea unor afecțiuni, ca alternativă la tratament medicamentos.

Astăzi, vă vom prezenta câteva lucruri interesante despre beneficiile acupuncturii, așa cum am aflat de medicul Hymarco, Maria Bălașa, care a tratat până acum foarte multe cazuri cu această terapie preluată de la chinezi.

Medicul Maria Bălașa spune că prin terapia prin acupunctură nu tratează boala pentru care vine pacientul, ci organismul ca un întreg, care are acea problemă și nu de puține ori se s-a întâmplat ca un pacient care s-a prezentat pentru o problemă să plece vindecat și de o alta.

 Medicul spune că efectele sunt mai rapide, cu cât afecțiunea este mai recent instalată.

SAM_0002_600x450 Omul vine într-o criză de lombosciatică, eu îi tratez lombosciatica individului, deci mă raportez la tipul lui constituțional, la tipul lui temperamental, la bioenergia lui, la cum sunt repartizate energiile. Acupunctura este ca și medicina clasică, te raportezi la individ, faci un examen clinic, stai de vorbă cu el. De exemplu, în acupunctură foarte important este aspectul limbii, un reper. De asemenea, pulsul este foarte important. La nivelul acupuncturii, avem trei niveluri de puls: superior, mediu și inferior„.-medic Maria Bălașa

Medicul spune că majoritatea afecțiunilor se tratează în serii de minim opt, până la 12 ședințe, care au ca scop scoaterea pacientului din criză, după care se face o pauză și terapia se reia după șase luni.

Cele mai frecvente probleme tratate prin acupunctură sunt cele osteoarticulare, de la reumatism, până la artroză.

Schemele de tratament se adaptează, însă, după nevoile individuale. De axemplu, spune medicul Maria Bălașa, rinitele alergice se pot trata cu două ședințe pe săptămână.

O ședință durează aproximativ 20 de minute, perioada efectivă în care acele lucrează și determină echilibrarea punctelor energetice.

După prima ședință de acupunctură, indiferent de motivul pentru care a venit pacientul, se simte mai relaxat. Sigur în noaptea aia doarme mult mai bine, fiindcă deja lucrând pe echilibrul energetic, începe să se vadă. Durerea se atenuează. După două-trei ședințe, efectul pe durere este absolut vizibil.” –medic Maria Bălașa

Nu există limită de vârstă pentru terapia prin acupunctură, una dintre pacientele medicului târgoviștean având 84 de ani.

Ședințele de acupunctură sunt însoțite, de obicei, de un tratament cu diferite ceaiuri, așa cum a fost preluată de la chinezi, chiar dacă a fost adaptată.

Foarte important de precizat este, așa cum ne-a declarat medicul Maria Bălașa, faptul că acupunctura lucrează, în general, pe tulburările funcționale, nu de anatomie.

În edițiile următoare vă vom prezenta, punctual, afecțiunile care pot fi tratate prin terapia cu acupunctură și avantajele acestei terapii.

Programările se fac la numerele de telefon: 0374 903 000 sau 0740 104 000, prin email:[email protected] sau direct la sediul clinicii, de pe Calea Domnească, zona sensului giratoriu, Zona 2 Brazi.

NOU LA HYMARCO! TERAPIE CU ACUPUNCTURĂ PENTRU O SĂNĂTATE DE INVIDIAT

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media