ortooxacell kiss2022.gif Flax

Sindicat Sanitas Dâmboviţa: La SJUT… se aşteaptă plata stimulentului financiar pentru Covid 19

Personalul medical de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte (SJUT) care a intrat în contact direct cu pacienţii infectaţi cu Covid 19 aşteaptă să intre în posesia stimulentului financiar promis de Guvern, în valoare de 2500 de lei, bani care ulterior urmează să fie decontaţi  din fonduri de la Uniunea Europeană. Până pe data de 15 mai, când s-a făcut ultima plată la SJUT, sumele respective nu au intrat în conturile angajaţilor, după cum ne-a declarat liderul de sindicat, Claudiu Barbu. Potrivit acestuia, pe lista beneficiarilor acestor plăţi se află doar cadrele medicale care au avut tangenţă cu persoanele confirmate  cu coronavirus. Personalul medical care s-a ocupat de îngrijirea pacienţilor suspecţi de Covid 19, dar care nu au fost confirmaţi clinic cu această boală, nu fac obiectul acestei legi.

„Au fost făcute demult listele şi chiar refăcute pentru că de la nivel naţional au venit nişte adrese prin care s-a cerut o justificare clară a persoanelor care au intrat în contact cu  bolnavi Covid 19, adică din momentul în care respectivul pacient a fost confirmat pozitiv, toţi cei care au luat contact cu el de la momentul internării până la momentul externării au fost trecuţi pe listă. Numai aceştia au fost trecuţi pe listă, pentru a primi stimulentul financiar de 2500 de lei, deci doar cei care au intrat în contact cu pacienţii pozitivi. Pentru ceilalţi pacienţi, care nu au fost confirmaţi, colegii noştri care s-au ocupat de aceştia nu au putut să primească şi nu au cum să primească, potrivit ordonanţei 43, acest stimulent. Însă listele cu persoanele care, într-adevăr, au avut contact cu aceşti pacienţi şi care au participat de la internare, diagnosticare, tratament, echipare-dezechipare, cu tot ce a presupus pacientul infectat cu Covid, toţi au intrat pe acea listă.

Banii urmează să apară pentru că la momentul acordării salariului, pe data de 15 mai, nu au fost prinşi în fluturaş, iar principalul motiv a fost justificat de Casa Judeţeană de Sănătate că nu s-au primit bani de la Casa Naţională. Au fost nişte mici neconcordanţe. Important este că se va primi acest stimulent pentru luna aprilie, după care urmează şi pentru luna mai, bani care urmează să vină pe la jumătatea lunii iunie. Au început deja să se facă listele pentru cei care au avut contact cu pacienţi Covid până pe data de 15 mai, conform datei la care starea de urgenţă practic a expirat… S-a specificat clar că acest stimulent se acordă doar pe perioada stării de urgenţă”, a punctat liderul de sindicat de la SJUT, Claudiu Barbu.

 

Stimulentul de risc… înlocuit cu sporul pentru condiţii deosebit de periculoase

 

Pentru că stimulentul de risc, în valoare de 2500 de lei, şi-a încetat valabilitatea odată cu ridicarea stării de urgenţă, sindicatele din domeniul sanitar au cerut şi obţinut înlocuirea acestuia cu sporul pentru condiţii deosebit de periculoase, pentru că pandemia va exista în continuare printre noi… cel mai probabil până în momentul apariţiei unui vaccin.

„Având în vedere că acest stimulent de risc nu se va mai acorda, dar pandemia este în continuare prezentă printre noi, pentru a putea beneficia de nişte condiţii în plus faţă de cei care nu au contact cu pacienţii Covid 19 am făcut o solicitare către unităţile sanitare care au pacienţi Covid  (dar cel mai probabil acest lucru a fost făcut de întreg sindicatul Sanitas la nivel naţional) pentru că există posibilitatea ca sporul pentru condiţii deosebit de periculoase să se acorde în această perioadă, spor care este cuprins între 55%-85% . La nivelul Spitalului Judeţean măsurile acestea au fost luate deja.

La nivelul Spitalului Pucioasa tot personalul primeşte spor de 55%. La SJUT se încadrează, o anumită parte a personalului, cei de la UPU, Terapia Intesivă, Pneumologia, Infecţioasele, urmează să primească şi Radiologia pentru că şi ei au avut contact. Deci cei care au în continuare contact cu pacienţii Covid vor beneficia de anumite drepturi ”, a declarat Claudiu Barbu, preşedintele Sindicatului Sanitas Dâmboviţa. Potrivit acestuia, Hotărârea de Guvern 153 care pune în aplicare regulamentul de sporuri specifică foarte clar că, în situaţia în care se declară pandemie, persoanele care sunt implicate în această activitate vor primi sporuri între 55% -75%, în urma negocierii cu sindicatele.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media