De astăzi a intrat în funcție o stație de ambulanță la Pucioasa, care va deservi nordul județului Dâmbovița. Stația are 3 ambulanțe tip B si o ambulanța tip A, cu 6 echipaje medicale.
„Din foarte multe motive mi-a luat mai bine de un mandat să rezolv aceasta problemă importantă a comunității noastre!
O promisiune îndeplinită, o șansă la viață în plus pentru locuitorii orașului nostru!” a anunțat primarul orașului, Constantin Ana.
Stația de ambulanță de la Pucioasa a fost desființată în 2006 și mutată la Fieni, deși Fieniul nu avea unitate medicală. Mutarea a fost decisă de ministerul Sănătății.
În mai 2017, deputatul Corneliu Ștefan, actualmente președinte al CJD, interpela ministerul Sănătății pe subiectul reînființării Stației de Ambulanță Pucioasa. „Revenirea Staţiei de Ambulanţă la Pucioasa, în incinta Spitalului Orăşenesc, este firească şi vine în sprijinul populaţiei şi al întregului corp medical.Numărul persoanelor internate anual la Pucioasa oscilează între 11.000 şi 15.000, iar cel al prezentărilor la Compartimentul de Primiri Urgenţe este de aproximativ 15.000 de pacienţi..
Spitalul Pucioasa reprezintă, în caz de epidemie sau infecţii nozocomiale, „supapa de siguranţă” pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte, fiind cel mai apropiat ca distanţă dintre cele trei spitale orăşeneşti din judeţ.” spunea atunci Ștefan. S-a dovedit în criza Covid-19 că deputatul avea dreptate, iar Spitalul din Pucioasa chiar este o supapă de siguranță, fiind transformat în spital pentru coronavirus în luna martie a acestui an.