O GRAVIDĂ INFORMATĂ: Hemoragia postpartum

Gazeta Dâmboviţei vă propune o nouă rubrică săptămânală, cu informaţii de interes pentru viitoarele mămici şi nu numai. Alături de dr. Andrei Tomescu, vom aduce lămuriri şi chiar vom demonta mituri legate de diferite aspecte întâlnite pe parcursul unei sarcini. De asemenea, vom răspunde, prin subiectele abordate, întrebărilor pe care le puteţi adresa prin intermediul email-ului, la redactie@gazetadambovitei.ro .

 

Hemoragia postpartum este sângerarea excesivă care are loc după naştere şi este principala cauză de deces matern, cifrele arătând că, la nivel mondial, la fiecare 7 minute o femeie moare din acest motiv.

Hemoragia postpartum poate apărea din cauze diverse. Una dintre cele mai întâlnite este retracţia ineficientă a uterului. “Dacă este fudroaiantă, sigur că trebuie intervenit prompt şi susţinut prin tot felul de manevre locale, chirurgicale şi medicale, ca să fie oprită, de la tamponamente, chiuretaje, masaje, administrarea de medicamente tocogene, până la histerectomia totală – extirparea uterului, măsura extremă pentru a opri această sângerare”, explică dr. Andrei Tomescu, medic specialist obstetrică-ginecologie şi director medical la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte.

De asemenea pot exista cauze locale pentru declanşarea hemoragiei postpartum: malformaţii uterine, incidente apărute în timpul naşterii, precum ruptura uterină, inversiunea uterină. “Este bine să se ştie dinainte dacă femeia are o malformaţie uterină sau vaginală sau dacă are o boală de sânge, o discrazie sanguină cu implicaţii în procesul de coagulare ceea ce poate fi de asemenea o cauză”, adaugă medicul specialist care subliniază şi importanţa unui travaliu bine condus, în parametri normali. “Trebuie realizat un management corect al travaliului şi al naşterii în sine. Un travaliu prelungit cu o pacientă obosită şi un uter epuizat sigur că afectează procesul naşterii”, adaugă dr. Andrei Tomescu.

În ceea ce priveşte gravida, şi ea are rolul ei deosebit de important. “Gravida trebuie să se îngrijească în cele nouă luni de sarcină. Un rezultat bun la naştere, un pronostic bun este rodul unei igiene corecte în sarcină, cu tot ce implică urmărirea ei: analize, tratament corect, nutriţie corectă. Iar la naştere să fie cât mai liniştită” este sfatul medicului specialist.

 

Dr. Andrei Tomescu

Absolvent de Medicină Generală în 1990, a efectuat stagiatura la Maternitatea Giuleşti, actualmente Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie “Prof. Dr. Panait Sârbu”. În 1996, a venit la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte ca medic specialist. În 2000 a devenit medic primar şi şef de secţie. Are competenţă în chirurgie laparoscopică minim invazivă, colposcopie şi atestat în managementul sanitar.

“Mi-a plăcut specialitatea obstetrică-ginecologie de prima oară când am intrat în maternitate, la facultate. Mi-a plăcut pentru că e ceva fiziologic. Lucrez de 20 de ani în maternitatea din Târgovişte şi încerc să-mi fac profesia aşa cum se cuvine şi să mă port deontologic şi faţă de pacienţi, şi faţă de aparţinători, şi faţă de colegi, pentru a produce sănătate.”

A adus pe lume peste 3000 de copii din Dâmboviţa şi nu numai.

Îl puteţi găsi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte sau la cabinetul particular de obstetrică-ginecologie din Târgovişte, Bulevadrul Castanilor, bl. 46, parter, jud. Dâmboviţa (în zona sensului giratoriu de la intersecţia str. Tudor Vladimirescu cu Bulevardul Castanilor), tel: 0245 610091.

 

 

 

Valeriana

PNL Alde



Gurmand + Raiman
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Statistici Trafic Google Analytics
Statistici Trafic.ro