Focar de tuberculoză într-o familie din sudul judeţului! Mamă şi fiice, în spital!

În data de 22 ianuarie 2013, Serviciul Boli Transmisibile din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică  Dâmboviţa a fost notificat ca, în Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte, s-a prezentat în ziua de 21 ianuarie 2013, o pacientă, din localitatea Poiana, eleva in clasa a-X-a la un liceu din oraşul Titu.

Aceasta acuza dureri abdominale iar din anamneza medicală, a reieşit că provenea dintr-un focar familial de tuberculoză, al cărei tata decedase în anul 2012 din această cauză. Medicii au decis să fie transferată la Institutul Pneumoftiziologic “Lacul Barna” Bucureşti.

De la data notificarii, Direcţia de Sănătate Publică Dâmboviţa a demarat ancheta epidemiologică şi a luat următoarele măsuri: În focarul familial, s-a stabilit lista contacţilor – patru membrii de familie, un adult şi trei copii, care  au fost investigaţi de către medicul specialist al Dispensarului TBC Titu. În urma acestora, mama este trimisă spre internare la Sanatoriul TBC Moroieni,unde, în data de 31 ianuarie 2013, a primit diagnosticul de tuberculoză, fiind depistată BK pozitiv iar surorile să fie internate la Spitalul “Lacul Bucura” din Capitală, pentru investigatii suplimentare. Până ieri, 31 ianuarie 2013, nici una dintre minore nu a primit confirmarea de BK pozitiv, dar le-a fost instituit tratamentul  profilactic.

La liceul din Titu, unde învaţă una dintre surori,  au fost stabiliti contacţii (28 deelevi si 6 cadre didactice) şi li s-a efectuat în data de 25 ianuarie 2013, testarea IDR la tuberculină, iar la 10 dintre aceştia li s-a efectuat ulterior şi o radiografie pulmonară. Un pacient a prezentat adenopatie hilară bilaterală şi a fost îndrumat către Institutul de pneumoftiziologie Bucureşti pentru invesţigatii suplimentare şi stabilire diagnostic. Toţi contacţii sunt în evidenţa medicului specialist din cadrul Dispensarului TBC Titu care le efectuează, conform procedurilor, examinari clinice periodice.

Direcţia de Sănătate Publică Dâmboviţa a efectuat prin personalul specializat, operaţiuni de dezinfecţie în data de 23 ianuarie. Pentru contacţii de colectivitate de la Şcoala Generală Poiana, medicul specialist prescrie examen clinic periodic, fără a fi necesare examene medicale suplimentare, minorele fiind BK negative. În ambele unităţi şcolare, Direcţia de Sănătate Publică Dâmboviţa a instituit măsuri de dezinfectie, curăţenie, dar şi de educaţie pentru sănătate.

Focarul rămâne sub supravgherea specialiştilor care vor emite ancheta epidemiologica definitivă la închiderea acestuia.

 

 

Director executiv adjunct sănătate publică,                                                 Purtător de cuvânt,

Dr. Gabita NEAGU                                                                              Cons. Marinela POPA

 


Valeriana



Gurmand + Raiman
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Statistici Trafic Google Analytics
Statistici Trafic.ro