Focar de hepatită la periferia municipiului Târgovişte, într-un cartier de romi

 

Familiile din zona unde este focarul, de la periferia municipiului Târgovişte, au fost informate despre cauza apariţia hepatitei, au primit educaţie sanitară, iar DSP a distribuit substanţe de dezinfectare. ”O altă măsură pe care am luat-o a fost vaccinarea contacţilor copii 0-18 ani. Până acum au fost 23 de persoane care au acceptat vaccinarea, rămânând ca zilele următoare să mai vaccinăm 24 de persoane care doresc să fie vaccinate”, a precizat directorul adjunct al DSP Dâmboviţa, Găbiţa Neagu.

Reprezentanţii DSP Dâmboviţa spun că în zona unde a apărut focarul de hepatită nu este canalizare, nu este apă curentă pentru fiecare familie, iar pe străzi este multă mizerie. ”La faţa locului sunt probleme cu alimentarea fiecărei familii cu apă curentă, sunt câteva surse de apă curentă, cişmele, care nu sunt suficiente pentru acei locuitori. De asemnea nu există canalizare. Acum nu mai plouă, dar zilele trecute apele uzate erau aruncate pe rigola stradală sau în curte. Aceştia sunt, la rândul lor, factori care întreţin focarul în acestă comunitate”, a mai spus directorul adjunct al DSP Dâmboviţa, Găbiţa Neagu.

Primarul municipiului Târgovişte, Gabriel Boriga, susţine că primăria a făcut tot ce putea face, iar focarul de hepatită reprezintă responsabilitatea DSP-ului. ”Primăria a făcut tot timpul tot ce a putut să facă pentru a crea condiţii normale, de civilizaţie, de trai. Acolo este o mare problemă, sunt mulţi care stau abuziv, sunt zone în care nu se poate intra, nici măcar cei de la Electrica sau de la gaze pentru a-i racorda sau pentru a-i debranşa. Apariţa focarului de hepatită din zona Romlux aparţine şi este de responsabilitatea totală a DSP”, a precizat primarul municipiului Târgovişte, Gabriel Boriga, care în acest context a cerut demisia directorului DSP, Sorin Stoica. Totodată, acesta a precizat că nu ştie câte persoane locuiesc în cartierul insalubru. Din păcate, până acum nici o autoritate locală nu a luat măsuri concrete de urbanizare în zonă, mulţi dintre romi neavând drept de propietate. Problema urbanizării este una generalizată în judeţul Dâmboviţa, care în urma centralizării rezultatelor recensământului ocupă ultimul loc din ţară la acest capitol.

Sursa foto: MDI Tv

 

 


Valeriana



Gurmand + Raiman
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Statistici Trafic Google Analytics
Statistici Trafic.ro