Colegiul Farmaciștilor Dâmbovița vine cu o veste bună pentru bolnavii de tiroidă! ,,Este posibil ca pe Euthyrox să se reglementeze cât de cât situația…’’

Euthyrox-ul, medicamentul necesar oamenilor care suferă de afecțiuni tiroidiene se găsește de puțin timp în farmacii, dar se vinde în continuare cu picătura, adică o folie unei persoane, cât să-i  ajungă pentru o lună de tratament! De la președintele Colegiului Farmaciștilor Dâmbovița, farm. Andreea Pristavu am aflat că încă nu s-a reglementat definitiv problema Euthyrox-ului, pentru că se primesc în continuare cantități foarte mici care nu acoperă necesarul.

Un comunicat primit recent în teritoriu, de la Colegiul Național al Farmaciștilor,  pare să  aducă o mică alinare celor care sunt nevoiți să înghită zilnic doze ceva mai mari de Euthyrox…  Farmaciile sunt îndemnate să se adreseze UNIFARM, unde se găsesc  doze de  Euthyrox de 75 mg și de 125 mg, gramaje care nu se găsesc în farmacii .

,,Este posibil ca pe Euthyrox să se reglementeze cât de cât situația, dar nu știm până când. Oamenii au primit câte o folie ca să le ajungă o lună de zile, deci nu li s-a mai dat cantitatea pentru trei luni. De exemplu nu li s-au mai dat 90 de comprimate, li s-au dat 30 ca să le ajungă pe o lună de zile. Deci oamenii au avut acces la tratament’’, a punctat  Andreea Pristavu, președintele Colegiului Farmaciștilor Dâmbovița.

Distribuie:

Regata Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro