Poliţiştii dâmboviţeni se pregătesc pentru un weekend agitat!

În acest sfârşit de săptămână dâmboviţenii vor avea parte de multă distracţie şi voie bună. Dacă unii dintre ei îşi vor serba numele cu ocazia Nasterii Maicii Domnului, alţii vor petrece alături de prieteni pe muzica unor trupe celebre precum Voltaj şi B.U.G. Mafia la Zilele Târgoviştei.
Pentru a evita producerea unor incidente neplăcute, poliţiştii dâmboviţeni vor fi şi de această dată în alertă. Astfel, atât în perioada premergătoare, cât şi pe durata Sărbătorii Sfintei Mării şi a târgurilor şi concertelor de Zilele Municipiului, peste 300 de poliţişti vor acţiona zilnic pe raza întregului judeţ, fiind angrenate efective de ordine publică, poliţie rutieră, investigare a fraudelor, investigaţii criminale, intervenţie rapidă.
Poliţiştii angrenaţi în dispozitivele constituite vor întreprinde măsuri specifice pentru asigurarea unui climat de siguranţă, pentru prevenirea infracţiunilor cu violenţă şi a furturilor, dar şi pentru anticiparea eventualelor riscuri ce pot apărea în zona lăcaşurilor de cult, a locurilor aglomerate, în care se desfăşoară manifestări religioase şi cultural – artistice în aer liber (Târgovişte, Brezoaele, Cornăţelu, Ocniţa) cu participarea unui public numeros.
Totodată, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigarea Fraudelor vor desfăşura acţiuni de control în târgurile organizate în judeţ.


Valeriana heidelbergcement


Gurmand + Raiman caleatargovetilor
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Statistici Trafic Google Analytics
Statistici Trafic.ro