kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

Şofer beat a intrat cu maşina într-un stâlp

S-au cinstit bine după care au plecat cu maşina, însă nu au ajuns prea departe pentru ca şoferul a pierdut controlul volanului, a rupt un stâlp a dărâmat un gard şi apoi  s-au răsturant într-un şant. Cei doi, tineri, ambii din localitatea dâmboviţeană Sălcioara au ajuns la spital cu mai multe leziuni. În urma testării, şoferului i-a ieşit o alcoolemie de 0,95 mlg/litru  alcool pur în aerul expirat.  Accidentul a avut loc pe drumul comunal 53 care face legatura între localitatea Sâlcioara şi Drumul Naţional 71. Marorii spun că au fost treziţi de o bubuitură puternică şi când au ieşit din case i-au văzut pe cei doi când lângă din maşina avariată. Cel mai probail spun oamenii, masşina circula cu viteză foarte mare, iar şoferul mirosea a alcool. Victimele au fost preluate de două ambulanţe şi transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţş din Târgovişte. Medicii spun că cei doi au scăpat ca prin minune şi nu au leziuni grave. Totodată, şoferului i-a fost întocmit dosar penal.  Oamenii legii au deschis o anchetă pentru a stabilii cu exactitate împrejurările în care a avut loc accidentul. Şoferul vinovat va trebui să plătească şi pagubele create. Mai multe case au rămas noaptea trecută făcă energie electrică. Lucrătorii socităşii Electrica au sosit la faţa locului pentru a întrerupe energia electrică.


 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media