O profesoară de la Transporturi Auto administra reţeaua de prostituţie a răzvădeanului “Naşu”, proprietarul unui club în Castellon

Distribuie:

În total, erau vizaţi 12 membri, printre care şi profesoara de franceză de la Grupul Şcolar de Transporturi Auto din Târgovişte. Liderul grupării era Bucur Daniel din Răzvad, zis Naşul, stabilit în Castellon, deţinătorul unui club.

Profesoara, împreună cu concubinul său, găseau clienţi cu bani, tariful fiind de 50-100 de lei pentru un raport sexual de orice natură, acesta avand loc de cele mai multe ori la domiciliul doritorilor sau în maşină. Cadrul didactic a încercat să racoleze fete şi din rândul elevelor, iar acuzaţiile care li se aduc celor 7 persoane sunt constituirea de grup infracţional organizat, trafic de minori în formă calificată şi trafic de droguri de risc.Fetele erau racolate şi ţinute în vila lui Naşu din Răzvad, care ţinea loc de tabără pentru deprinderea tinerelor în tainele prostituţiei. Pentru cele care opuneau rezistenţă, traficanţii recurgeau şi la droguri, în special marijuana. Judecătorii au emis mandate de arestare pentru 29 de zile pe numele celor 7 persoane, inclusiv pentru profesoară, dintre care 2 în lipsă, pentru seful grupării şi un ajutor al acestuia.

Mihai Mihăilă, procuror DIICOT a explicat modul în care era subjugate tinerele: „Ca şi mod de lucru, tinerele erau racolate, erau forţate la un moment dat să consume droguri, până li se crea o dependenţă, obţinându-se un control suplimentar asupra lor, pentru a fi forţate să practice prostituţia”. Fetele erau racolate din familii dezorganizate, cu posibilităţi financiare reduse, iar membrii reţelei riscă pedepse cu închisoarea de până la 25 ani.

 

profesoara prostituate
Distribuie:

Regata Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Flax Gopo Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro