Un bărbat de 55 de ani, din comuna Gura Foii, a murit intoxicat în propria casă. Omul trăia singur, după ce soția l-a părăsit și își câștiga traiul muncind prin sat cu ziua. Se încălzea cu un reșeu de la care a plecat și incendiul. Câteva haine s-au aprins și au ars mocnit producând un fum dens în cameră. Bărbatul a fost găsit de un nepot de numai 10 ani, care speriat a alertat vecinii. Din nefericire, medicii nu au mai putut face nimic pentru el.
