Decizia magistraților: Primarul din Butimanu, arest preventiv pentru 30 de zile!

Marin Dragnea, primarul comunei Butimanu a primit azi noapte decizia magistraților: 30 de zile de arest preventiv. Este singurul dintre cele 5 persoane pentru care procurorii au cerut arestare care ajunge după gratii. Fosta contabilă și patronii acuzați în acest caz au primit arest la domiciu, iar actuala contabilă și casieră, vor fi cercetate sub  control judiciar.

Dragnea este unul dintre cei mai influenţi oamenii din sudul judeţului, arestarea sa creând o undă de şoc în întreg judeţul. Dragnea  a fost subofiţer în poliţia română, fiind avansat în rezervă la gradul de general.

Dragnea este acuzat, alături de cei trei funcţionari şi două persoane fizice de abuz în serviciu, delapidare, complicitate la delapidare, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.  Din cercetări a reieşit că, în perioada 2012-2014, o femeie ar fi încredinţat fără drept şi în mod repetat 115 804 lei unei alte femei care şi i-ar fi însuşit ilegal. De asemenea, în perioada 2011-2014, o parte dintre persoanele bănuite ar fi efectuat în mod direct plăţi aferente unor cheltuieli, sustragându-se astfel de la verificările privind respectarea limitelor creditelor bugetare deschise şi repartizate, precum şi a destinaţiei acestora. Totodată, ar fi fost efectuate plăţi, în cuantum de 589 157 lei, către doi agenţi economici, pentru lucrări neexecutate sau datorii fictive şi nu au fost aplicate măsuri de executare silită pentru colectarea unor creanţe fiscale, în valoare de 117 923 lei. Prejudiciul cauzat este de 885 550 lei, conform datelor oferite de IPJ.

Distribuie:

Regata Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

: 9 ganduri despre “Decizia magistraților: Primarul din Butimanu, arest preventiv pentru 30 de zile!

  • 15 octombrie 2015 at 21:48
    Permalink

    D-nul Primar ,imi pare rau ptr ca va cunosc si stiu ca aveti suflet bun ,ati ajutat foarte ,multi oameni ,foarte multi Artisti ..Dumnezeu sa va ajute …! Toti am proceda la fel daca am avea pe mana puterea ..Suntem Pamanteni ! Imi pare rau ptr dv…va doresc multa sanatate si pace interioara ….Oamenii care va judeca nu va cunosc ..! Dreptatea este a lui DUMNEZEU ….Cu multa consideratie ,un artist

    care va cunoaste ..

    Reply
  • 30 ianuarie 2015 at 0:09
    Permalink

    Ma gandesc, daca in doar 2 ani s-au furat aproape 9 mld. , oare cate mld. au furat din 2004 de cand este primar si pana acum ? cred ca multe ,foarte multe , acum se si explica de ce nu au facut nimic in comuna , ptr. ca nu le mai ajungea lor sa fure, asta era motivul ptr. care formau o echipa atat de sudata ca faceau totul impreuna si imparteau totul bineinteles.Oare Curtea de Conturi nu a gasit acesta frauda ? se pare ca a sosit momentul sa raspunda toti cei implicati dar , dar nu ati vazut ca ceilalti il acuza doar pe primar , mare tupeu dar stiti proverbul acela “cine se scuza se acuza “.

    Reply
    • 30 ianuarie 2015 at 20:27
      Permalink

      Poti sa te iei de mana cu marian, esti la fel de aeriana ca el. Tu nu ai vazut ca procurorii si politia si-au facut treaba si urmeaza sa fie trasi la raspundere??? Crezi ca daca ar fi fost implicate si alte persoane, nu s-ar afla langa primar? E clar! faci parte din categoria oamenilor care stiu ei mai bine decat politia si procuratura… BV! Sa ai grija sa nu te impiedici pe drum, ca sunt multe gropi si toate pline cu d’astia ca tine… Somn usor!

  • 29 ianuarie 2015 at 9:40
    Permalink

    un excroc penal puscaria sal manance de unde are fisu atatia bani de,si schimba masinile mai rau ca ciorapi si bani generalul p…iar contabila natalia p…la fel puscaria sai manance pe toti de nerusinati..un lucru bun pt comuna nu au facut au bagat bani in buzunar si si,au luat case si masini astia vazuti pe drum merita aruncat cu pietre in ei

    Reply
    • 30 ianuarie 2015 at 20:15
      Permalink

      In primul rand invata sa scrii gramatical (de exemplu se scrie “s-au si sa-l” DEZLEGAT in contextul folosit de tine ;)), si in al doilea rand nu ai de unde sa sti cine a fost implicat si in ce masura. E clar ca aceste masuri preventive s-au luat in baza dovezilor pe care le are politia, nu dupa ureche cum va place voua sa mintiti si sa imbarligati lumea nevinovata. Crezi ca daca erau vinovati si altii nu se aflau langa primar? Din punctul meu de vedere nu esti mai presus de primar, nici el nu stie mai multa carte decat tine… Dupa voi ar trebui sa se arunce cu pietre si gunoi de grajd !!!

  • 29 ianuarie 2015 at 8:54
    Permalink

    care general??a fost mecanic pe la fabrica de Ambalaje din Buftea.Este pura coincidenta de nume cu Generalul Dragnea.Un interlop mincinos..

    Reply
  • 29 ianuarie 2015 at 5:27
    Permalink

    pariu pe o e-bere că (şi) ăsta se internează? 😉

    Reply
  • 28 ianuarie 2015 at 18:34
    Permalink

    Generalul p…! Te-au parasit mai vagabodule “generalii” din MAI cu care te laudai tot timpul ?Berechet,Fatuloiu , politicienii care te-au lasat sarac de terenuri si peste ?Te plang hotii din conductele de petrol din zona .La Poarta -Alba langa Gigi cu tine .Felicitari copiilor de la economic ,voi nu v-ati” bucurat ” de pomenile generalului p….

    Reply
  • 28 ianuarie 2015 at 10:50
    Permalink

    Locul acestui infractor este la pușcărie, iar dacă regimul băse nu era la putere, nemernicul avea acum deja 8-10 ani de pușcărie! Foarte curând, un avocat cunoscut îl va scoate pe cauțiune sau în arest la domiciliu pentru simplul motiv că nu mai este bun pentru femei, așa cum singur s-a apărat acum 2 ani când a fost acuzat de o cântăreață de muzică populară că a fost molestată sexual de acest excroc!

    Reply

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro