ortooxacell kiss2022.gif Flax

DÂMBOVIȚA: MAI a mobilizat 1.240 de polițiști, pompieri și jandarmi pentru preziua și ziua alegerilor

Structurile teritoriale din cadrul M.A.I, angrenate în organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților din 6 decembrie a.c., au luat toate măsurile pentru asigurarea unui climat de ordine și liniște publică.

Aceste măsuri urmăresc buna derulare a procesului electoral, precum și un mod de acțiune corect și echidistant al efectivelor implicate.

 

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, alături de reprezentanții celorlalte structuri teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne (Inspectoratul de Jandarmi Județean Dâmbovița, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Basarab I”  Dâmbovița, precum și alte structur M.A.I), se vor afla în misiuni pentru asigurarea măsurilor de protecţie, ordine și siguranță publică, la secțiile de votare, precum și în locurile de depozitare a buletinelor de vot.

 

Măsurile de pază şi protecţie instituite la locaţiile secţiilor de votare presupun prezenţa efectivelor pentru a preveni apariţia unor incidente de natură să perturbe procesul de votare.

 

Având în vedere amploarea activităților organizate pe parcursul procesului electoral, inclusiv în contextul pandemiei de COVID – 19,  dispozitivul de ordine și siguranță publică a fost suplimentat pentru îndeplinirea misiunilor în cele mai bune condiții.

 

Astfel, în perioada 5-6 decembrie a.c., 1240 de efective, dintre care 628 de polițiști, 280 de jandarmi și 244 de pompieri vor asigura paza și protecția a 433 secții de votare, ce s-au constituit pe raza județului Dâmbovița.

 

Duminică, 6 decembrie a.c., 170 de polițiști vor asigura măsuri de ordine și liniște publică, pentru prevenirea oricăror fapte antisociale.

 

Pentru intervenția efectivă la eventualele incidente, polițiștii angrenați în paza și protecția secției vor fi sprijiniți, la solicitare, de patrule de poliție aflate în dispozitivul curent de intervenție, care își desfășoară activitatea în zonă.

 

Pentru combaterea oricăror fapte antisociale, vor fi asigurate rezerve de polițiști și echipe operative, pregătite să intervină.

 

Astfel, 458 de polițiști vor fi constituiți în echipe operative, inclusiv luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și echipe operative de specialiști. Totodată, au fost organizate și 52 de filtre rutiere pentru a preveni și combate săvârșirea de ilegalități.

 

Până la repartizarea buletinelor de vot și a celorlalte materiale necesare votării la secțiile de votare, 718 lucrători M.A.I vor fi în misiuni de protecție, atât a transportului buletinelor de vot, cât și a locurilor unde acestea vor fi depozitate.

 

În ziua procesului electoral, polițiștii dâmbovițeni vor avea în responsabilitate 192 de secții de votare dispuse în 170 de locații, iar  Inspectoratul de Jandarmi Județean Dâmbovița va avea în responsabilitate 241 de secții de votare, dipuse în 173 de locații.

 

Pentru un plus de siguranță, vor fi constituite și rezerve, capabile să intervină în cel mai scurt timp, dacă situația o va impune.

 

Jandarmii vor asigura desfășurarea în condiții de siguranță a activității în cadrul Biroului Electoral Județean, având și atribuții de protecție a transportului buletinelor de vot după încheierea procesului de votare.

 

244 de pompieri asigură desfășurarea în bune condiții a alegerilor parlamentare.

 

Premergător procesului electoral, pompierii au efectuat verificări la obiectivele în care sunt organizate secții de votare, fiind înlăturate disfuncționalitățile pe linia apărării împotriva incendiiilor.

De asemenea, specialiștii I.S.U. Dâmbovița au desfășurat activități de instruire pe linia prevenirii situațiilor de urgență cu președinții secțiilor de votare, precum și recunoașteri în teren pentru asigurarea accesului autospecialelor și gestionarea eventualelor intervenții de urgență.

 

Totodată, structurile teritoriale vor fi sprijinite și de 40 de polițiști din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

 

Pentru mai multe informații privind procesul electoral, puteți consulta, pagina unității noastre, accesând bannerul special creat în acest sens, care vă direcționează pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne, unde puteți găsi prevederi cu caracter general privind desfășurarea alegerilor parlamentare din 6 decembrie 2020, cât și actele normative incidente și contravențiile și infracțiunile prevăzute de acestea.

 

În acest context, pentru prevenirea unor evenimente negative, vă recomandăm să respectați legislația electorală și regulile de conviețuire socială.

 

Sesizați orice încălcare a legislației la numărul unic de urgență 112 sau celui mai apropiat reprezentant M.A.I.

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media