ortooxacell kiss2022.gif Flax

Adrian Țuțuianu și Radu Petrescu, urmăriți penal în dosarul cu „demisia” medicului Carmen Marcu

         Parchetul Dâmbovița a început urmărirea penală împotriva președintelui CJD Adrian Țuțuianu și a directorul spitalului Județean de Urgență Târgoviște, Radu Petrescu, pentru săvârșirea infracțiunilor de furt și abuz în serviciu, în cazul demiterii fostului director medical al Spitalului de Urgență Târgoviște, Carmen Marcu, după cum au precizat avocații acesteia.

          Magistrații Judecătoriei Târgoviște retrimiseseră dosarul Parchetului pentru completarea urmăririi penale, încă din luna octombrie. A fost treia oară când dosarul era retrimis Parchetului.  Pe 30 octombrie, judecătorii de la Târgoviște au decis: ”Respinge excepţia tardivităţii plângerii invocată de intimatul Ţutuianu Adrian. În baza art.341 al.6 lit.b NCPP admite plângerea petentei MARCU CARMEN FLORINA împotriva ordonanţei de clasare din 23.05.2014 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte emisă în dosarul de urmărire penală nr.6662/P/2012, în contradictoriu cu intimaţii ŢUŢUIANU ADRIAN şi PETRESCU RADU. Trimite cauza la parchet pentru completarea urmăririi penale. În baza art.275 al.3 NCPP cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 30.10.2014.”

        Carmen Marcu îi acuză atât pe președintele CJD, cât și pe directorul spitalului Radu Petrescu de abuz în serviciu și furt. Medicul a înaintat și o acțiune civilă în aceeași cauză. Prima instanţă care a fost Tribunalul Dâmboviţa i-a dat dreptate şi a repus-o în drepturi. Decizia a fost, însă,  atacată la Curtea de Apel Ploieşti, dar cauza a fost suspendată astăzi, după ce magistrații ploieșteni au cerut Parchetului Dâmbovița situația dosarului penal, așa cum se arată în soluția publicată pe site-ul Curții: „În baza art. 244 al. 1 pct. 2 Cod pr. civilă, dispune suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea definitivă a cauzei penale ce face obiectul dosarului penal nr. 6662/P/2012, al Parchetului se pe lângă Judecătoria Târgovişte. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 18.03.2015.”

dosar penal tutuianu adrian

CITEȘTE ȘI: ADRIAN ȚUȚUIANU NEAGĂ CĂ AR AVEA VREO LEGĂTURĂ CU DOSARUL LUI CARMEN MARCU

„Nu am calitate de suspect, nu am avut calitate de învinuit și nu mă privește pre mine.” a precizat Țuțuianu.

       carmen_marcu  Carmen Marcu  susține că hârtia pe care era scrisă demisia sa a fost sustrasă din b iroul său, în noiembrie 2012, în timp ce se afla în concediu, iar Adrian Ţuţuianu a aprobat-o,  cunoscând această situaţie. Medicul a precizat că avea o demisie scrisă, dar nu era decisă dacă să o înainteze sau nu. „Eu nu mi-am depus nici o demisie pe masa lui Adrian Ţuţuianu. Nici nu avem cum pentru că nu eram în ţară la momentul în care aceasta a ajuns la mapa preşedintelui. Şi în plus, nici nu aveam de ce să-i prezint acestuia demisia, directorul medical fiind subordonat managerului şi nu preşedintelui CJD….Cineva a luat demisia şi a adus-o la CJD. Deci, Adrian Ţuţuianu a pronunţat o decizie pe un document furat….Ca să folosesc un slogan de-al lor, pentru că întotdeauna sloganurile se întorc împotriva celor care nu le respectă: Vreau dreptate până la capăt!”, spunea Marcu  în urmă cu doi ani.

          Chestionat pe acest subiect, Adrian Ţuţuianu a precizat, tot la începutul scandalului: “Este o minciună. Demisia a fost primită la tutuianu votmapă vineri, am văzut-o duminică şi s-a înregistrat luni dimineaţa, când a fost zi lucrătoare. De aceea este acest decalaj generat de modul în care au lucrat serviciile. Eu am dispus un singur lucru, ca cei care se ocupă de partea de personal din CJD să întocmească actele administrative necesare. Demisia a mers pe cursul ei. A ajuns înapoi la managerul general, între timp altul, care a dispus măsurile necesare. Poate să facă câte plângeri vrea. Să meargă şi la DNA şi unde vrea dânsa. Demisia este un act personal. Din discuţia pe care a avut-o cu mine a rezultat că este scrisă de dânsa. Ceea ce invocă este că cineva i-a sustras-o. Sunt lucruri care nu mă interesează. La mine a ajuns la CJD şi mi-am exercitat atribuţiunile”.

Distribuie:

8 comentarii la „Adrian Țuțuianu și Radu Petrescu, urmăriți penal în dosarul cu „demisia” medicului Carmen Marcu”

  1. pai cine sa o ia din birou?? LUIZA…se stie pe cine a pus TUTUIANU in functia de la achizitii a Spitalului Judetean Dambovita….nu de mult a inscaunat o femeie ce ii este amanta din vremea ce era „secretara lui ” si care acum ii face jocurile in spital… cand cineva este impotriva , este inlaturat prin orice mijloace(psd-iste)….foloseste cum vrea banii….sa aiba si el o particica

  2. In sfarsit incep urmaririle impotriva acestui tradator care a transformat judetul in ruina si bugetul in propria avutie!

  3. Totusi este ceva ciudat si cu aceasta doamna doctor. Adica mi-am depus demisia dar de fapt nu mi-am dat demisia, daca la proba grafologica reiese ca este scrisul ei, nu sti ce sa mai crezi!

  4. Miine, poimiine domnul Tutuianu va sustine public ca e virgin, iar noi , musai , trebuie sa-l credem.

  5. In sfarsit incep urmaririle impotriva acestui tradator care a transformat judetul in ruina si bugetul in propria avutie!

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media