2016 a debutat în forţă pentru ISU Dâmboviţa: incendii, accidente, conducte fisurate, intervenţii medicale

Pentru minivacanţa de Revelion, zilnic, peste 250 de cadre ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” al Judeţului Dâmboviţa au asigurat intervenţia operativă, echipajele de intervenţie din cadrul inspectoratului fiind solicitate şi intervenind la următoarele evenimente:

  • Vineri – 01 ianuarie 2016, la ora 00:09, pompierii de la Detaşamentul Moreni au intervenit cu trei autospeciale şi 16 cadre (un ofiţer şi 15 subofiţeri) pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un restaurant situat în cartierul Schela Mare din mun.Moreni. Din cercetările efectuate, se pare că un coş de fum amplasat necorespunzător faţă de materiale combustibile a fost cauza probabilă a producerii incendiului, în care a ars acoperişul clădirii pe o suprafaţă de cca.120mp. În urma producerii incendiului nu s-au înregistrat victime;
  • Vineri – 01 ianuarie 2016, la ora 16:05, pompierii de la Garda Răcari au intervenit în comuna Conţeşti pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism. Un scurtcircuit provocat de un conductor electric neizolat corespunzător se pare că a fost cauza probabilă a producerii incendiului, în care autoturismul a ars în totalitate;
  • Vineri – 01 ianuarie 2016, la ora 23:21, pompierii de la Garda Răcari au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit în podul unei locuinţe din cartierul Ghergani al oraşului Răcari. Un coş de fum neprotejat termic corespunzător faţă de materiale combustibile se pare că a fost cauza probabilă a producerii incendiului, în care a ars acoperişul locuinţei pe o suprafaţă de cca.6mp. În urma producerii incendiului nu s-au înregistrat victime;
  • Sâmbătă – 02 ianuarie 2016, la ora 13:12, pompierii de la Garda Corneşti au intervenit în comuna Butimanu pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuinţă. Din cercetările efectuate, se pare că un coş de fum amplasat necorespunzător faţă de materiale combustibile a fost cauza probabilă a producerii incendiului, în care a ars lemnul dintr-un perete al casei (construit din paiantă şi lemn) pe o suprafaţă de cca.4mp. În urma producerii incendiului nu s-au înregistrat victime;
  • Sâmbătă – 02 ianuarie 2016, la ora 16:56, pompierii de la Detaşamentul Târgovişte au intervenit cu două autospeciale pentru stingerea unui incendiu izbucnit în dormitorul unei locuinţe din comuna Răzvad. Utilizarea focului deschis în interiorul camerei, în apropierea unor materiale combustibile (materiale texile), se pare că a condus la producerea incendiului. Au ars: obiecte de mobilier, articole de îmbrăcăminte, aparatură electrocasnică, cca.8mp duşumea din lemn şi elemente de tâmplărie din lemn (2 ferestre). În urma producerii incendiului nu s-au înregistrat victime;
  • Sâmbătă – 02 ianuarie 2016, la ora 20:66, pompierii de la Detaşamentul Târgovişte au fost solicitaţi pe strada Radu Greceanu din mun.Târgovişte pentru asigurarea zonei la o conductă de gaze fisurată în urma producerii unui accident rutier;
  • Duminică – 03 ianuarie 2016, la ora 04:47, pompierii de la Garda Voineşti au intervenit în comuna Voineşti pentru stingerea unui incendiu izbucnit în dormitorul unei locuinţe. Din cercetările efectuate, se pare că un coş de fum amplasat necorespunzător faţă de materiale combustibile a fost cauza probabilă a producerii incendiului. În urma producerii incendiului nu s-au înregistrat victime;
  • Duminică – 03 ianuarie 2016, pompierii de la Detaşamentul Târgovişte, Garda Răcari şi Garda Fieni au fost solicitaţi pentru asigurarea zonei şi sablarea carosabilului în urma producerii unor accidente rutiere;
  • Duminică – 03 ianuarie 2016, pompierii de la Detaşamentul Târgovişte au fost solicitaţi în mun.Târgovişte pentru a transporta o persoană imobilizată de la domiciliu la ambulanţa SAJ cu care a fost transportată la spital;
  • Duminică – 03 ianuarie 2016, pompierii de la Detaşamentul Găeşti au intervenit în comunele Cobia şi Morteni pentru stingerea incendiilor izbucnite la coşurile de fum a două locuinţe, unde funinginea depusă pe coşuri s-a aprins şi a ars. Intervenţia promptă a pompierilor a împiedicat extinderea incendiului la acoperişuri, salvând astfel din calea flăcărilor cele două locuinţe;
  • Echipajele SMURD din cadrul I.S.U.”Basarab I” Dâmboviţa au intervenit în această perioadă pentru a acorda ajutor medical de urgență la 90 de solicitări. Afecțiunile pentru care au fost solicitați paramedicii au fost: traumatisme din diverse cauze, hipertensiune arterială, cefalee, intoxicaţii alimentare, afecţiuni respiratorii, afecţiuni renale, halenă alcoolică, dureri abdominale, lombare şi toracice. Pacienţii au fost transportaţi la spital pentru tratament de specialitate.

Valeriana heidelbergcement


Gurmand + Raiman caleatargovetilor
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Statistici Trafic Google Analytics
Statistici Trafic.ro