ortooxacell kiss2022.gif Flax

Workshop: Formarea continuă a cadrelor didactice în relație cu educația informală și non-formală

În cadrul Conferinței LUMEN, organizată la Universitatea Valahia din Târgoviște, în perioada 17-18 noiembrie a fost organizat și workshop-ul Formarea continuă a cadrelor didactice în relație cu educația informală și non-formală. Organizator principal al evenimentul a fost Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic din cadrul UVT, iar co-organizator a fost Asociația LUMEN, Centrul de Cercetări în Științe Socio-Umane, România.

În ultima perioadă, educația informală și non-formală și-au lărgit considerabil aria de cuprindere la nivel de public-țintă, și totodată și-au diversificat mesajele, producând un impact educațional chiar mai puternic decât cel al educației formale. Acest lucru este cu atât mai interesant dacă ținem cont și de faptul că formarea inițială pentru profesia didactică nu include acțiuni explicite, concrete centrate pe dezvoltarea competențelor cadrelor didactice în aria de cuprindere a educației informale sau non-formale, care este deosebit de vastă. De aceea, noi considerăm că la nivelul politicilor și practicilor destinate profesionalizării carierei didactice ar trebui luate în calcul și aceste competențe ale cadrului didactic, corelate cu o serie de obiective și conținuturi specifice.

Fiind organizat ca și o diseminare, dar și ca un eveniment de închidere proiect, iar aici trebuie să menționăm că această activitate reprezintă momentul de bilanț al proiectului FP7-SCIENCE-IN-SOCIETY-2013-1, nr. 612367, intitulat: “IRRESISTIBLE – Including Responsible Research and Innovation in Cutting Edge Science and Inquiry-based Science Education to Improve Teacher’s Ability of Bridging Learning Environments”, Workshop-ul “Formarea continuă a cadrelor didactice în relație cu educația informală și non-formală” și-a propus să identifice medii de învățare adecvate pentru dezvoltarea competențelor profesionale și transversale ale cadrelor didactice, pe dimensiunea educației informale și non-formale, să prezinte o serie de exemple de bune practici educaționale în contexte informale și non-formale – proiectate deja și aplicate în cadrul proiectului IRRESISTIBLE – și să evalueze în ce măsură strategia didacticăIBSE (Inquiry-based Science Education) și modelul didactic 6E (Engage, Explore, Explain, Elaborate, Exchange, Evaluate) pot fundamenta activități de instruire non-formală.

Trebuie remarcat totodată faptul că activitățile de instruire propuse în cadrul proiectului aduc în atenție provocări noi în zona educațională, în concordanță cu cerințele Uniunii Europene care a dezvoltat încă din 2010 – prin programul “Ştiinţa în şi pentru Societate” – un cadru specific pentru promovarea cercetării responsabile și inovării,  care să conducă la: angajarea pregnantă a actorilor societali în activităţile de cercetare şi inovare, creşterea accesului la rezultate ştiințifice, asigurarea egalităţii de gen în activităţile de cercetare, asigurarea unei etici a cercetătorului și cercetării, promovarea educaţiei ştiinţifice formale / informale / non-formale, ne-a mărturist Prof. Univ. Dr. Gabriel Gorghiu, organizatorul workshop-ului.

v__2e76

v__e6f9

La eveniment au participat și o parte dintre elevii implicați în acest proiect, dar și profesorii care i-au îndrumat și care le-au fost alături pe tot parcursul activităților. Gabriel State, profeosr de fizică la Colegiul Național Ienăchiță Văcărescu ne-a povestit despre implicarea sa și a colegilor săi în cadrul proiectului.

Proiectul IRRISISTIBLE a presupus implementarea unor noi metode de predare – învățare în rândul elevilor din învățământul liceal. Au fost cuprinși circa 1000 de elevi, în jur de 33 de cadre didactice, iar printre activitățile care s-au desfășurat mă gândesc la activități de învățare non-formale, formale, adică după standardele sistemului nostru educațional, dar adordând teme noi cum ar fi nano-tehnologiile și aplicații ale acestora în diverse domenii. Au fost create mai multe expoziții de materiale didactice, de lucrări ale elevilor în special cu ocazia Nopții Cercetătorilor de anul trecut și de anul acesta.

În acest an, în perioada în care se desfășoară Noaptea Cercetătorilor, o delegație de elevi și profesori au participat la Kiel în Germania la evenimentul dedicat cercetătorilor. Acolo, studenți, elevi din Europa au expus produse educaționale rezultate în urma cercetărilor efectuate de fiecare echipă. O experiență inedită și importantă pentru dezvoltarea sa personală a avut-o și Eusebiu Barbu, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național Constantin Carabella.

Pentru mine a fost o experiență nouă, un schimb de cunoștințe cu mai mulți oameni din mai multe țări. A fost o experiență care mi-a făcut un mare bine, am reușit să fac un schimb de experiență cu oameni din alte culturi și religii și ne-am înțeles foarte bine, pentru că știința este una peste tot. În plus, eu am reușit să le prezint oamenilor o lucrare despre o casă inteligentă, o casă a viitorului – Smart House. Casa inteligentă sau verde este o casă care nu utilizează energiile comune, convenționale, ci totul este ecologic, iar asta înseamnă energie verde. Pe de altă parte o casă inteligentă are un sistem de siguranță ridicată.

casa-inteligenta

m__7d8d

v__1c10

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media