ortooxacell kiss2022.gif Flax

TABLETA DE LUNI – Ionuț CRISTACHE – Pohfala bărbatului politic

Încă un episod din falsul dicționar electoral de noiembrie… Azi despre orgoliu, orgolioși, îngâmfare… Orgoliosul are mereu o părere foarte bună despre sine însuși, dar exagerată și fără justificare. Valoarea și importanța lui „socială” par de neatins. Așadar, vanitate, suficiență, trufie, fală, fudulie, înfumurare, morgă, suficiență, țâfnă, țânțoșie, i se mai zice și pohfală

Iată, mai jos, știrea: „Şeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu a comis-o din nou. După ce în urmă cu câteva luni „a sărit peste coadă” la permise auto, acum şeful ALDE a blocat traficul în centrul Capitalei. Tăriceanu a fost filmat de un reporter în timp ce bloca o bandă de mers pentru a face cumpărături, în zona Universitate a Capitalei. Incidentul are loc la câteva luni după ce Tăriceanu fusese filmat intrând prin spate la Direcţia Permise Auto, în timp ce 1.000 de oameni stăteau la coadă. Maşina care îl transporta pe Călin Popescu Tăriceanu a blocat prima bandă de circulaţie în zona Universităţii, cu avariile pornite. Circulaţia a fost în mod evident încurcată, şoferii din trafic claxonând intens. Preşedintele Senatului a stat cel puţin patru minute într-un magazin, cât timp a durat înregistrarea. Apoi îşi face apariţia cu o pungă de cumpărături în mână, în vreme ce un aghiotant îi deschide portiera. Maşina pleacă. Este aceeaşi maşină cu care a fost filmat plecând astă-vară de la Direcţia Permise Auto, după ce a intrat prin spate pentru a-şi reînnoi permisul de conducere, în timp ce 1.000 de oameni aşteptau la coadă pentru acelaşi lucru. Tăriceanu şi-a cerut scuze pe facebook pentru situaţia creată în centrul Capitalei. „Am oprit la o farmacie și nu pentru shopping așa cum eronat s-a afirmat, fără a ști că circulația a fost stânjenită. Aș dori pe această cale să îmi exprim scuzele față de cei din trafic. Am discutat cu șeful de dispozitiv al SPP pentru ca această situație să nu se mai repete în viitor”, a spus Călin Popescu Tăriceanu.”

Îl văd într-o fotografie, a umplut trotuarul de la Universitate cu demnitatea și distincția-i istorică. Parcă i-aș citi un vers din Macedonski: orgoliul meu este și-nvins și umilit

Se spune că orgoliul este buzduganul fricii, e o vaniatate a egoismului, e luxul îmbuibaților și beția puterii care te face să-ți pierzi capul. Este consolatorul celor slabi, pentru că orgoliul îngroapă fericirea. Niciodată aroganța nu a fost semnul inimilor mari.

Orgoliul te poate face mai puternic, dar nu mai fericit, așadar, este cel dintâi dintre tiranii memoriei falsificate de ceilalți, lingușitorii din jur. Un scriitor important zicea că orice singurătate are momentele ei de orgoliu, iar în renunțările noastre există multă suferință. Altfel, orgoliul nu reușește niciodată mai bine ca atunci când se acoperă de modestie. Falsă și ea… Orice minte strâmbă are, totuși, loc pentru îngâmfare și înfumurare. Așa se face că atunci când orgoliul strălucește prea tare, orice înțelepciune se întunecă.

Silă… Cam asta e tot, o silă electorală și înghețată în iarna care vine peste noi… E o amorțeală în doctrinele și platformele parlamentare, pe care aleșii din decembrie le urcă în scări fragile și lipsite de culoare. Spre împliniri mărețe!

 

Distribuie:

2 comentarii la „TABLETA DE LUNI – Ionuț CRISTACHE – Pohfala bărbatului politic”

  1. cele de mai sus nu trebuie să surprindă, nu vin accidental
    am fost informați de caracterul personagiului C.A.C. Popescu-Tăriceanu
    1) Dan Amedeo Lăzărescu, tatăl vitreg, mărturisea în cercul apropiaților lui cu un umor amar că: „Orice părinte îşi doreşte să aibă copii frumoşi şi deştepţi. Al meu este doar frumos.”
    2) sau la inundațiile din 2005 în Banat răspunzînd unei sinistrate: „Ce vreţi doamnă, să vă fac hotel?”
    3) la debarasarea mesei de adio a useliștilor și-a adunat traseiști, penali, pușcăriabili de și-a tras acest ALDE, locul 2 între partidele cu cei mai mulți certați cu justiția (care miruit, care nemiruit)
    4) însuși el trimis în judecată pentru sperjur și obstrucționarea justiției
    fie și numai pentru atît te întrebi cît tupeu trebuie să aibă individul de cere un nou mandat! 🙁

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media