Tinerii din Dâmbovița au învățat despre nonformal în cadrul săptămânii „Școala Altfel” la Centrul EUROPE DIRECT Târgoviște

      Programul „Școala Altfel” a continuat și în 2016. Sub sloganul „Să știi mai multe, să fi mai bun!”, elevii din toată țara au participat în săptămâna 18 – 22 aprilie 2016 la activități cultural-educative menite să le dezvolte toate abilitățile socio-profesionale prin metode de educație nonformală.  Și de această dată, Centrul EUROPE DIRECT Târgoviște a fost gazda unui număr impresionant de copii și tineri. Însoțiți de cadre didactice, ei au venit la sediul centrului pentru a lua parte la activități cultural-educative și interactive.

Luni și marți, 18 și 19 aprilie, câteva grupuri de elevi de la școli generale din județ au participat la reprezentații de teatru forum puse în scenă de echipele de actori-voluntari ai centrului. Copiii au avut ocazia de a deveni pentru câteva minute unul dintre personajele piesei cu scopul de a rezolva o situație de opresiune identificată în comunitate. După ce au urmărit aceste reprezentații, adolescenții au avut ocazia de a cunoaște toate secretele Bibliotecii Județene Ion Heliade Rădulescu Dâmbovița în cadrul unui tur complet al instituției.

Miercuri, 20 aprilie, elevi de clasa a-VIII-a au participat la un mini-training pentru dezvoltarea abilităților de viață și a spontaneității. Coordonați de echipa centrului, adolescenții au participat la exerciții non-formale prin care au învățat cum să comunice și să lucreze cât mai eficient în echipă. Cu sprijinul partenerilor, reprezentanți ai Centrului de Informare Turistică Aninoasa, a mai avut loc un atelier pe teme privind orientarea în carieră.

Joi, 21 aprilie, alte grupuri de copii, de data aceasta de clasa a V-a au participat la ateliere de lucru menite să le dezvolte abilitățile și aptitudinile socio-profesionale. Tot în cadrul programului „Școala Altfel”, copiii din localitatea Voinești au avut ocazia de a afla avantajele și dezavantajele utilizării Internetului. Pentru ei, s-a organizat la Biblioteca Comunală o dezbatere denumită „Internetul – pro și contra”.

Vineri, 22 aprilie, tinerii s-au gândit să aducă bucurie în viața unor bătrâni din comunitate. După ce au îndemnat târgoviștenii să citească mai mult, în cadrul unui Marș al Lecturii, voluntarii EUROPE DIRECT Târgoviște, elevi la licee din județ, au participat la un spectacol umanitar denumit „Dialog între generații”. Ei au organizat evenimentul pentru „locatarii” găzduiți de Căminul de bătrâni „Fundația Catedrala Eroilor” din Târgoviște. Aici tinerii au susținut momente artistice și le-au oferit seniorilor daruri constând în alimente de uz general și tradiționale. Bătrânii au fost impresionați de gestul tinerilor și și-au exprimat dorința de a-i revedea curând.


Valeriana heidelbergcement


Gurmand + Raiman caleatargovetilor
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Statistici Trafic Google Analytics
Statistici Trafic.ro