kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

Târgoviştea, din nou centru al latinităţii

Este lăudabil că în era globalizării se fac eforturi pentru a evidenţia individualitatea unei naţiuni şi a unui spaţiu, încercate de multe influenţe, de-a lungul timpului. Aceste eforturi se concretizează şi în colocviul internaţional de la Târgovişte, prilej cu care profesori, cercetători şi studenţi dezbat teme de latinitate. Anul acesta subtema propusă a fost latinitatea balcanică.

 

Colocviul a fost deschis de prof. univ. dr. Petre Gheorghe Bârlea, unul dintre cei mai apreciaţi latinişti români, cu o comunicare bine structurată despre balcanismul românesc. Invitat de onoare a fost acad. Solomon Marcus (foto3), o personalitate de anvergură mondială, matematician, specialist în poetică şi semiotică, autorul primului tratat de poetică matematică din lume.

Lucrările ediţiei 2013 a colocviului se împart pe mai multe secţiuni: „Latinitate vs. Diversitate culturală în Balcani”, „Dialog intercultural în perspectivă sincronică şi diacronică”, „Româna şi limbile străine în învăţământul preuniversitar şi universitar. Aspecte lingvistice, literare şi culturale” şi „Atelier – Adaptarea metodelor de predare şi de evaluare la stilurile de învăţare ale elevilor”, secţiune nou introdusă în programul evenimentului. 

Organizatorii colocviului sunt Universitatea „Valahia” din Târgovişte, Uniunea Latină din România, Primăria Municipiului Târgovişte, Muzeul Naţional al Literaturii Române, Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Dâmboviţa, Camera Notarilor Publici Ploieşti&Biroul Notarial „Acta Legalia” Târgovişte, Uniunea Latină – Antena Târgovişte.

 colocviu_latinitate_2013_2

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media