ortooxacell kiss2022.gif Flax

Suntem pregătiți pentru….clasele pregătitoare?

Începând cu anul școlar 2011-2012, potrivit noii Legi a Educației, înainte de a intra la școală, preșcolarii vor urma o clasă pregătitoare. În Dâmbovița, peste 4000 de copii ar urma să intre în clasa pregătitoare, pentru aproximativ 1500 dintre aceștia urmând să fie pentru prima dată când merg la grădiniță. Din declarațiile făcute în presă de inspectorii școlari dâmbovițeni, unitățile de învățămând din județul nostru sunt pregătite pentru punerea în aplicare a noilor prevederi ale Legii Educației, însă rămâne problema pregătirii dascălilor pe mâna cărora vor intra aceste clase pregătitoare. Potrivit noii legi, aceștia vor trebui să urmeze un curs special care să-i pregătească pentru lucrul cu cei mici. În prezent, atât conducerile şcolilor şi a Inspectoratului Şcolar cât şi părinţii aşteaptă şi alte reglementări din partea Ministerului Educaţiei în ceea ce priveşte clasele pregătitoare precum şi din partea autorităţilor locale în ceea ce priveşte dotările noilor clase.
Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media