„Spații europene”, o conferință care va reuni la Târgoviște participanți din șase țări

Facultatea de Științe Economice a Universității Valahia din Târgoviște, în parteneriat cu Centrul de Studii privind Dezvoltarea Internațională și Schimbările Economice și Sociale din Franța (CEDIMES), Academia Oamenilor de Știință din România, Institutul Francofon pentru Administrație și Gestiune (IFAG) și Agenția Universitară a Francofoniei organizează la sfârșitul acestei săptămâni a IV-a ediție a conferinței „Spații europene”.

Prin tematica propusă – „Convergență și diversitate într-o lume globalizată”, manifestarea abordează cele mai acute probleme economice actuale, precum relațiile economice internaționale, dezvoltare durabilă, guvernarea corporativă, normalizare internațională.

            În cadrul manifestării sunt prevăzute mai multe evenimente deosebite pentru cei peste 80 de participanți provenind din șase ţări (Algeria, Franţa, Grecia, Bulgaria, Albania, România, Croația): reuniuni plenare, mese rotunde, lansare de carte, secțiuni de prezentare a lucrărilor științifice.

            Cadrele didactice, cercetătorii, studenții, dar și publicul interesat sunt așteptați la Centrul Internaţional de Conferinţe al Universităţii Valahia din Târgovişte, precum și la Facultatea de Științe Economice.

            Deschiderea conferinței va avea loc vineri, 17 octombrie 2014, ora 9:30, la Centrul Internațional de Conferințe al universității (str. Mr. Alexandrescu, nr. 39).

 


Regata Valeriana

Gurmand + Raiman
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro