ortooxacell kiss2022.gif Flax

Școala – între tradițional și modern – sesiune de comunicări științifice pentru profesori și studenți

Între 24 și 25 mai a avut loc cea de-a noua ediție a Sesiunii de comunicări științifice pentru cadre didactice și studenți – Școala – între tradițional și modern, organizată de Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic  (DPPD) din cadrul Universității Valahia Târgoviște.

Prorectorul Universității Valahia din Târgoviște, conf.univ.dr. Laura Monica Gorghiu, a precizat că Sesiunea de comunicări științifice pentru cadre didactice și studenți, organizată de Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic, a fost prima manifestare care se desfășoară într-un spațiu reamenajat, modernizat, dedicat studenților universității – Centrul de Învățare “Pro Academica”. Aceste Centre de Învățare sunt înființate în cadrul unui proiect de anvergură (ROSE), implementat de Ministerul Educației Naționale, prin Acordul de împrumut (Proiectul pentru învățământ secundar) dintre România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, cu obiectivul declarat de a reduce abandonul în învățământul secundar și terțiar.

 

În cadrul Centrului de Învățare “Pro Academica”, studenții Universității Valahia vor fi implicați în activități specifice programelor remediale, activități de coaching și dezvoltare personală, activități de îndrumare și sprijin – tutorat, activități proprii consilierii profesionale și orientării în carieră, precum și în activități cuprinse în atelierele de lucru în domenii specifice.

Directorul Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic, conf. univ.dr Luminița Drăghicescu a mărturisit pentru Gazeta Dâmboviței că ediția din acest an stă sub semnul Centenarului.

„Sărbătorim, anul acesta, centenarul Marii Uniri! Mai mult ca oricând, trebuie să ”dăm dovezi la lume” că spiritul românesc este viu, că iubim țara aceasta, neamul acesta, că ne pasă de România și, pentru că ne pasă, noi, profesori și viitori profesori, ne înțelegem și ne asumăm misiunea: formăm oameni, formăm caractere, clădim viitorul României. (…) În contextul acestui eveniment științific, ne-am propus să evidenţiem, deopotrivă, idei, teorii moderne despre educație, cât și idei care vor rămâne mereu de actualitate, dovedindu-se a fi autentice repere pedagogice, reprezentative pentru spațiul educațional românesc.”

De asemenea, asist. univ. dr. Anca Santi a evidențiat importanța pe care sesiunile științifice o au pentru studenți „Un rol important al activității  noastre didactice rezidă în motivarea studenților pentru a se implica activ în evenimentele științifice organizate în Universitate și nu numai. Sesiunea de comunicări științifice reprezintă o oportunitate de exersare a unora dintre abilitățile specifice profesiei didactice, un cadru în care explorează noi dimensiuni și resurse ale personalității lor, un context al cunoașterii și autocunoașterii, care este foarte important.”

Studentele Diana Popa și Andreea Dan, de la specializarea Drept, respectiv Litere – Engleză Română, au participat, alături de alți colegi, cu lucrări în prima zi a evenimentului, dedicată viitorilor profesori. Ele au reliefat faptul că, pentru un student, participarea la un astfel de eveniment științific înseamnă atât dezvoltarea competențelor de comunicare, digitale, psihosociale, emoționale etc., cât și o mai bună autocunoaștere a propriilor calități.

Manifestările științifice derulate pe parcursului celei de-a doua zile – 25 mai – au reunit cadre didactice din învățământul preuniversitar și universitar, care au dezbătut împreună probleme specifice sistemului de învățământ din România, au analizat idei, teorii pedagogice, modele de bune practici educaționale, în încercarea de a identifica soluții comune pentru optimizarea demrsului didactic, pentru asigurarea unei educații de calitate.

Menționăm că la evenimentele din această zi, s-au alăturat organizatorilor invitați din cadrul I.S.J. Dâmbovița  – Inspector General Adjunct – prof. dr. Gabriela Istrate, Casei Corpului Didactic – director prof. dr. Daniela Barbu și Universității Naționale de Educație Fizică și Sport din București  – prof. univ. dr. Monica Stănescu.

Concluzionând, apreciem că Sesiunea de comunicări științifice pentru cadre didactice și studenți, organizată de DPPD, a adus împreună profesori și viitori profesori, care conștientizează și își asumă misiunea complexă de a forma oameni, de a reforma școala românească, asigurând astfel viitorul acestei țări. Căci, așa cum afirma Spiru Haret, așa cum arată astăzi școala, așa va arăta mâine țara!

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media