Record de înscrieri la Universitatea „Valahia” în prima sesiune!

Aproape 1400 de absolvenți de liceu s-au înscris în sesiunea de admitere din vara aceasta la Universitatea „Valahia”. Este cel mai mare număr de dosare depuse din ultimii 3 ani, înregistrându-se o creștere cu 10% față de anul trecut.

Cele mai căutate specializări au fost Pedagogia învățământului primar și preșcolar (3 candidați pe un loc bugetat), Drept (doi pe un loc de la buget), Kinetoterapie și motricitate specială, Management, Automatică și informatică aplicată, Limba și literatura română-engleză/franceză și Muzică. Aproape 120 de candidați au ales Facultatea de Științe și Inginerie din Alexandria.

Anul acesta, Universitatea „Valahia” oferă 1005 locuri bugetate (fără taxă) și un număr de 1205 locuri cu taxă. Oferta academică a universității cuprinde, în cadrul celor 10 facultăți, 33 de specializări de licență și 42 pentru master. Școala doctorală oferă posibilități de studiu pentru 6 domenii.

A doua sesiune de admitere este organizată în perioada 6-21 septembrie 2019. Informaţii suplimentare privind admiterea 2019 puteţi afla accesând  https://www.valahia.ro/ro/admitere-ro

Universitatea „Valahia” este deținătoare a calificativului Grad de încredere ridicat, cea mai înaltă recunoaștere academică din țara noastră.


Valeriana heidelbergcement


Gurmand + Raiman caleatargovetilor
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Statistici Trafic Google Analytics
Statistici Trafic.ro