Gazeta Dambovitei | Cele mai noi știri din Targoviște și Dâmbovița

Ediția de marți, nr. 3656
30-11-2021

Proiect educațional la Biserica Parohiei Poiana de Sus din Arhiepiscopia Târgoviştei

 Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit NIFON, vineri, 17 iunie 2016, la Biserica Parohiei Poiana de Sus Protoieria Titu, în baza parteneriatului încheiat între Școală și Biserică, a avut loc evenimentul intitulat ”Bucurie și Recunoștință”, ce a evidențiat importanța colaborării dintre cele două instituții fundamentale pentru bunul mers al oricărei comunități locale.
  Evenimentul, la care au participat elevii claselor a VIII-a însoțiți de cadrele didactice ale școlii, a fost deschis de o slujbă de mulțumire, după care preotul paroh, directorul școlii din localitate, precum și alți profesori implicați în demersul educațional local au evidențiat buna colaborare dintre școală și Biserică. La final, toți cei prezenți au primit în dar iconițe și cărți din partea parohiei.

 

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI

poza 2

Distribuie:

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


hymarco
novarealex1.jpg Valeriana

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
Gopo

CITEȘTE ȘI

soundservice SPMT
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Webhosting Armand Media