ortooxacell kiss2022.gif Flax

Profesori și studenți s-au transformat în Moș Crăciun pentru preșcolarii grădiniței din Priseaca

În cadrul programului socio-educaţional Oameni pentru oameni, ajuns acum la cea de a III-a ediţie, miercuri, 18 decembrie 2019, cadrele didactice din cadrul Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic – Universitatea Valahia din Târgovişte, împreună cu  studenţii şi cursanţii înscrişi la Programele de Formare Psihopedagogică, Nivel I şi II, au organizat o nouă acţiune de voluntariat, cu scop caritabil, la Grădiniţa Priseaca, structură a Gradiniţei nr. 13 din Târgoviște. 

Transformaţi în mesageri ai lui Moş Crăciun, studenţii, însoţiţi de cadre didactice, au reuşit să aducă bucuria sărbătorilor de iarnă pe chipurile celor 13 preşcolari, cu vârste între 3 şi 6 ani. Activitatea a constat în oferirea de pachete conţinând: rechizite, cărţi, jucării,  produse alimentare, în special dulciuri, precum şi obiecte vestimentare, copiilor din grădiniţă. 

Preşcolarii, coordonaţi de un cadru didactic inimos, în persoana dnei. profesor pentru învăţământul preşcolar Ştefan Loredana, au prezentat un scurt dar  frumos program de colinde şi cântece specifice anotimpului iarna, dăruind astfel, la rândul lor, clipe încărcate de bucurie şi satisfacţie oaspeţilor. De asemenea, preşcolarii au oferit  tuturor vizitatorilor felicitări confecţionate de ei.  

Acțiunea caritabilă, organizată sub egida D.P.P.D., a reamintit tuturor celor prezenți că sentimente precum iubirea față de semeni şi bucuria de a dărui, completate în mod firesc prin  atitudini/valori ca: promovarea tradiţiilor şi obiceiurilor, grija faţă de aproape şi recunoștința sunt tot atâtea contexte care promovează starea de bine şi aduc oamenii mai aproape de oameni…  

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media