Gazeta Dambovitei | Cele mai noi știri din Targoviște și Dâmbovița

Ediția de marți, nr. 3705
18-1-2022

Primul lor vernisaj

 

15 studenţi ai Universităţii Valahia din Târgovişte au avut astăzi primul vernisaj din viitoarea lor carieră de artişti plastici. Sub îndrumarea profesorului lor coordonator, Cristian Mănguţă, studenţii de la Facultatea de Ştiinţe şi Arte, secţia conservare şi restaurare, şi-au expus astăzi lucrările pe simezele Muzeului de Artă din Târgovişte, unde, de obicei expun marii artişti din toată ţara. De data aceasta, însă, artiştii au fost aceşti tineri, care anul viitor vor absolvi facultatea. Pentru profesorul Mănguţă, nu este, însă, prima oară când expune cu studenţi la muzeul de istorie, evenimentul având loc în fiecare an, cu clasele care urmează să absolve universitatea. Faţă de anul trecut, însă, lucrările de anul acesta, reunite în expoziţia “Interferenţe”, au adus ceva în plus şi anume faptul că cele mai multe dintre ele au reprodus, pe carton sau sticlă, case tradiţionale româneşti, după o investigaţie amănunţită în judeţul nostru.

Distribuie:

Leave a reply


hymarco
novarealex1.jpg Valeriana

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
getsbet Gopo
kiss2022-01.jpg
romserv.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Webhosting Armand Media