ortooxacell kiss2022.gif Flax

Moreni: „Copii, salvați planeta albastră!”

Palatul Copiilor Târgoviște – Filiala Moreni în parteneriat cu Inspectoratul Școlar  Județean Dîmbovița, Garda de Mediu Dîmbovița, Primăria Municipiului Moreni, Fundația TERRA-Mileniul III București și  Asociația „Terra RO-SA” Moreni organizează Concursul Internațional Multidisciplinar „Copii, salvați planeta albastră!” Tema anului 2015 este:  „TERRA-Planeta vieții!”

Concursul va avea loc la Clubul Copiilor Moreni, str. Flacăra, nr. 29 în perioada 10 mai-10 iunie 2015. În prima etapă concursul se va desfășura prin participare indirectă. A doua etapă se va desfașura în perioada 14-17 iulie 2015, în aceeași locație, la care participă doar elevii sau echipajele câștigatoare la secțiunile 1-3, prima etapă.

Elevii sau echipajele câştigătoare vor participa obligatoriu la secțiunea atelier, iar profesorii la secțiunea simpozion. Concursul se adresează tuturor elevilor și preșcolarilor din țară și strainatate.

Concursul se va desfășura pe secțiuni și pe grupe de vârstă (preșcolar, primar, gimnazial, liceal, și elevi cu cerințe educative speciale). Partenerii din instituțiile de învățământ din alte țări vor trimite maxim trei lucrari pentru fiecare categorie.

Detalii aici

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media