ortooxacell kiss2022.gif Flax

Meditaţii gratuite pentru elevii care au picat Bac-ul în prima sesiune!

Absolvenţii clasei  XII-a care nu au reuşit să promoveze examenul de Bacalaureat în prima sesiune, mai au o şansă în sesiunea din toamnă. Pentru a veni în ajutorul acestora, Ministerul Educaţiei a dispus continuarea orelor suplimentare, numite şi meditaţii remediale, care s-au desfăşurat pe parcursul anului sub îndrumarea profesorilor de la clasă şi pe timpul vacanţei de vară. Astfel, candidaţii la examenul maturităţii care au picat la una dintre materii sau în totalitate Bac-ul, se pot prezenta la instituţiile de învăţământ la care au absolvit pentru a beneficia de meditaţii cu foştii profesori. În acest sens, fiecare liceu a realizat un grafic pentru orele suplimentare care a fost deja trimis la Inspectoratul Şcolar Judeţean. La nivelul judeţului Dâmboviţa, pregătirea elevilor pentru probele din sesiunea de toamnă a început în unele instituţii încă de săptămâna trecută. Deşi susţinerea acestor ore suplimentare se pare că intră în atribuţiile tuturor profesorilor,întrucât s-au desfăşurat şi în timpul şcolii, iar acum fac parte din activitatea pe care aceştia trebuie să o depună, mulţi sunt nemulţumiţi şi cer să fie remuneraţi. Conform datelor furnizate de IŞJ Dâmboviţa, problema plăţii profesorilor este încă în discuţie la Ministerul Educaţiei, urmând ca ministrul Ecaterina Andronescu să găsească o soluţie aşa cum a promis într-o declaraţie susţinută în urmă cu câteva săptămâni. O variantă aflată în discuţie este cea de aplicare a plăţii cu ora pentru toate cadrele didactice care vor lucra cu elevii în această perioadă.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media