Lider SLÎ Dâmbovița: “În continuare, sunt probleme mari cu decontarea navetei”

Distribuie:

Decontarea navetei profesorilor de către primării este obligatorie prin lege. Puține sunt, însă, primăriile care respectă legea, motiv pentru care în multe localități, unde accesul cu transportul în comun se face greu, rămân fără cadre didactice calificate, care preferă să renunțe la post, decât să plătească cea mai mare parte din salariu pe transport.
Liderul Sindicatului Liber Învățământ Dâmbovița, Emil Poamă, spune că  “În continuare, sunt probleme mari cu decontarea navetei” și puține mai sunt primăriile care decontează transportul profesorilor. Printre acestea primăriile din Aninoasa, Șotânga, Târgoviște, Pucioasa și Bezdead. La polul opus se află primării precum Cojasca, unde, ce-i drept, aproape 80% dintre profesori sunt navetiști, însă liderul SLÎ spune că au fost propuse aici soluții de compromis precum decontarea măcar pe jumătate din costul navetei, însă nu s-a rezolvat nimic.
În plus, costurile proceselor cu primăriile, pentru decontarea acestor bani, suportate de sindicat, sunt din ce în ce mai mari: “Atât procesele în instanță, cât și executarea silită costă niște bani destul de mulți. De multe ori, nu câștigăm în proces suma pe care o cheltuim cu aceste procese. Tribunalele, în ultima vreme, au cerut expertiză contabilă și au fost unii dintre ei care au cerut onorarii de 45 de milioane. A avut unul obrăznicia să ceară pentru un proces la o școală unde sunt 15-20 membri de sindicat, care vor să li se deconteze naveta, suma de 45 de milioane pentru operațiunea pe care o face. Instanța ne impune expert contabil și tot ea stabilește cine și suma. Sindicatul plătește. “, ne-a mărturisit Emil Poamă.
Acesta  a adăugat că această problemă a fost discutată în acordul cu Guvernul, semnat de curând, și sindicatele au primit promisiuni  că va fi prinsă în Legea Bugetului recomandarea clară către primării să plătească, pe lângă salarii, profesorilor, și decontarea navetei.

Distribuie:

alegeri
alegeri
Regata Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Flax Gopo Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro