În ziua de 27 februarie 2019, Liceul de Arte Bălașa Doamna organizează un eveniment cu scop caritabil în beneficiul MagiCAMP, asociație fondată de Vlad Voiculescu și Melania Medeleanu în 2014, pentru a veni în sprijinul copiilor cu afecțiuni oncologice și al familiilor acestora.
Evenimentul va cuprinde: un Târg de Mărțișor, organizat în colaborare cu Colegiul Național „Constantin Carabella“ și un concert al formației Trei parale, ale cărei proiecte promovează muzica tradițională veche, specifică spațiului carpatic. În deschiderea concertului formației Trei parele, elevii claselor de instrument și canto din Liceul de Arte vor susține un miniconcert. Participanții la eveniment se vor bucura de prezența domnului Vlad Voiculescu, care va vorbi despre proiectele Asociației MagiCAMP.
Ideea evenimentului a plecat de la dorința organizatorilor de a-i ajuta pe elevi să înțeleagă importanța voluntariatului, precum și faptul că o idee bună, dezvoltată și susținută prin voluntariat, poate mobiliza comunități întregi.
Târgul de Mărțișor se va desfășura pe toata durata zilei de miercuri, 27 februarie 2019, iar concertul va avea loc în aceeași zi, în Amfiteatrul Liceului Bălașa Doamna, începând cu orele 16. Intrarea este liberă.
Eveniment caritabil are loc prin colaborarea dintre Liceul de Arte „Bălașa Doamna” și Colegiul Național „Constantin Carabella”, sub genericul „Magic is something YOU make!”, sub coordonareadnei prof. Sorina Gavrilă, coordonator SNAC ( Programul National de Strategie Comunitara) la nivelul Liceului de Arte.