Liceul de Arte „Bălașa Doamna” a găzduit evenimentul de închidere a proiectului Erasmus+“My Place, Your Place, Our Place”

Liceul de Arte „Bălașa Doamna”, Târgoviște a găzduit în Amfiteatrul „George Enescu” un ultim eveniment, ce a avut loc în cadrul proiectului Erasmus+ intitulat “My Place, Your Place, Our Place”.

Acest parteneriat în domeniul educației școlare s-a derulat în perioada 1.09.2018-31.08.2021 și a fost finanțat de Comisia Europeană. Coordonatorul a fost County Council of the City and County of Cardiff, din Marea Britanie, în proiect fiind, de asemenea, implicate, instituții de învățământ din Scoția, Turcia și Spania.  Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița, reprezentat de prof. Valentin Irinel Stancu, inspector școlar pentru proiecte europene, a coordonat activitatea din două școli în care proiectul s-a implementat, acestea fiind Liceul de Arte Bălașa Doamna și Școala Gimnazială Coresi.

Scopul proiectului a fost acela de a oferi un model de învățare interculturală, atât pentru realizarea unor mobilități cu experiențe de învățare, cât și pentru planificarea unor resurse de învățare la nivelul claselor, în vederea îmbogățirii experienței elevilor, prin altfel de metode decât cele din predarea-învățarea-evaluarea tradițională.

Evenimentul de multiplicare din data de 31 august a fost deschis de pr. prof. Marian Dobrescu, directorul școlii-gazdă. Activitatea a debutat cu o prezentare în plen a tuturor activităților și a rezultatelor proiectului. Au luat cuvântul prof. Alexandru Mitru – inspector școlar general adjunct, prof. Valentin Irinel Stancu – inspector școlar pentru proiecte europene, coordonator proiect desemnat de ISJ, prof. Daniela Luca – coordonator proiect Școala Gimnazială „Coresi” Târgoviște, prof. Mihaela Nicolae – coordonator proiect Liceul de Arte „Bălașa Doamna” Târgoviște. Prof. Valentin Irinel Stancu, inspector ISJ, a realizat o prezentare generală a proiectului, fiecare coordonator la nivel de școală prezentând, apoi, evoluția proiectului la nivelul propriei instituții. Ulterior, participanții, deveniți, din profesori, elevi, au avut ocazia să participe la trei ateliere de lucru care să valorifice aspecte abordate în cadrul proiectului. Gradul de satisfacție al participanților la eveniment a fost măsurat prin aplicarea unor fișe de feedback.

Prof. Denisa Toader, responsabil informare-diseminare, Liceul de Arte Bălașa Doamna

Proiectul este realizat cu sprijinul financiar al Comisiei Europene în cadrul Programului ERASMUS+, acţiunea KA2, parteneriate strategice în domeniul şcolar. Informațiile furnizate reprezintă responsabilitatea exclusivă a autorului, iar A.N.P.C.D.E.F.P și Comisia Europeană nu sunt responsabile pentru modul în care este folosit conținutul acestor informații.

Distribuie:

Locuri de munca difamcom

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro