ISJ Dâmbovița – 1 milion de euro pentru măsuri de educație de tip “a doua șansă” pentru tineri

Distribuie:
  • Județul Dâmbovița – unul dintre cei cinci câștigători la nivel național al unui proiect cu finanțare europeană, în cadrul Programului Operațional Capital Uman 2014-2020

Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița a accesat un nou proiect în cadrul Programului Operațional Capital Uman. Este vorba de apelul de proiecte „Măsuri de educație de tip a doua șansă pentru tinerii NEETs”, Axa prioritară 6 – Educație și competențe, Prioritatea de investiții – 8.ii.

Proiectul poartă denumirea ”Viitorul începe azi” – ID 135129 și este unul dintre cele cinci proiecte aprobate la nivel național pentru regiunile mai puțin dezvoltate din peste 70 de proiecte depuse la termenul din ianuarie 2020.

Proiectul are o valoare de 1 million de Euro și va fi implementat pe o perioadă de 3 ani în colaborare cu Asociația “Institutul Pentru Politici Sociale” din București, având ca obiectiv general stimularea integrării pe piața muncii a tinerilor NEETs din Regiunea Sud –Muntenia, județul Dâmbovița, prin furnizarea de măsuri inovative de (re)integrare în sistemul de educație.

Tinerii NEETs sunt persoane cu vârstă cuprinsă între 16 și 24 de ani, care nu sunt angajați sau cuprinși într-o formă de educație sau de formare, rapoarte recente demonstrând că numărul acestora este destul de ridicat la nivelul regiunii de dezvoltare Sud-Muntenia și al județului Dâmbovița.

Obiectivele specifice ale proiectului și activitățile corespunzătoare sunt următoarele:

1. Promovarea unei ocupări sustenabile și de calitate a tinerilor NEETs din județul Dâmbovița și sprijinirea mobilității forței de muncă. Pentru îndeplinirea acestui obiectiv se vor implementa acțiuni consiliere și orientare în carieră, medierea muncii, inclusiv pentru facilitarea ocupării prin antreprenoriat, pentru 410 persoane.

Activitățile de consiliere/orientare/mediere pentru tineri NEETs, se vor axa pe doua direcții de acțiune: orientarea în carieră și acțiuni motivaționale și de menținere în sistemul de educație și medierea pe piața muncii prin facilitarea metodelor de imersiune pe piața muncii, inclusiv prin încurajarea activităților independente, oferindu-le și suport pentru dezvoltarea de afaceri proprii.

2. Creșterea numărului de tineri NEETs șomeri din jud. Dâmbovița, cu vârsta între 16 – 24 ani, înregistrați la SPO care se reîntorc în educație în programe de tip a doua șansă, inclusiv în programe de formare profesională inițială.

Pentru îndeplinirea acestui obiectiv se consideră că un procent de 54% de tineri NEETs din grupul țintă total de 410 persoane, vor finaliza activitățile educaționale din cadrul proiectului, respectiv 10% de tineri NEETs șomeri vor obține o calificare.

Proiectul se adresează unei nevoi reale a județului fiind complementar acțiunilor de menținere a elevilor în școală și de reducere a ratei abandonului școlar la elevii aflați în risc educațional, obiective pe care ISJ Dâmbovița le vizează atât în activitățile curente cât și în alte proiecte finanțate.

Distribuie:

Regata Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro