„History in Our Kitchen” continuă pentru Liceul de Arte din Târgovişte

Echipa de proiect, doi profesori şi doi elevi, a fost într-o nouă deplasare transnaţională, în perioada 18-22 martie 2015, în localitatea Correggio, din Italia.

În şcoala-gazdă participanţii la proiect au avut prilejul de a remarca și degusta o serie de preparate tradiționale realizate și servite chiar de către elevii școlii, al căror domeniu de instruire cuprindea cursurile de bucătar, ospătar, barman etc. Aceştia, deși modești, sunt foarte pricepuți, foarte bine pregătiți și motivați, chiar și cei mai mici dintre ei realizându-și sarcinile trasate în prealabil cu foarte mult profesionalism. Elevii din țările partenere au participat împreună cu cei din școala-gazdă la activități de gătit. Mâncărurile gătite au fost prezentate, descrise și servite de către elevii școlii, tuturor oaspeților.

S-au vizitat diferite obiective turistice, precum cel numit „Piettra Bismantova”, un fenomen geografic ciudat, constând în apariția relativ recentă a unei stânci înalte, cu pereți drepți și netezi și vârf sub forma unui platou în mijlocul unei zone care nu prezintă relief stâncos. De asemenea, participanţii la proiect au vizitat Fabrica de parmezan, unde administratorul fabricii a explicat amănunţit tot procesul tehnologic al fabricării recunoscutului parmezan italian şi s-au degustat mai multe tipuri de parmezan, specifice zonei respective. Excursia din orașul „Reggio Emilia” a însemnat vizitarea a patru mari obiective turistice: Muzeul Tricolorului, Muzeul „Risorgimento”, Catedrala și biserica „Ghiara” , toate instituții culturale, istorice sau religioase mărețe prin dăinuirea lor în timp, prin arhitectura deosebită, prin consistența și valoarea pieselor de muzeu.

Liceul de Arte „Bălaşa Doamna” din Târgovişte este implicat, începând din august 2013, în derularea Parteneriatului Multilateral Comenius intitulat „History in Our Kitchen”, cu durata de 2 ani, finanţat de către Comisia Europeană cu suma de 24.000 euro, prin Programul Long Life Learning. În proiect sunt implicate, alături de liceul nostru, 10 şcoli partenere, din Bulgaria, Cehia, Croaţia, Grecia, Italia, Marea Britanie, Spania, Turcia, Ungaria.

În perioada 23-27 septembrie 2014, doi profesori şi patru elevi au participat la activităţile derulate de către partenerii noştri din Brno, Cehia.

Întâlnirea a inclus discuţii despre activităţile care urmau a fi desfăşurate cu ocazia acestei deplasări transnaţionale şi despre cele ale următoarei întâlniri de proiect ce urma să aibă loc în Bulgaria. Totodată, fiecare ţară implicată a oferit prezentări power-point ce au avut ca temă influenţe ale bucătăriilor europene asupra propriei culturi culinare. Proiectul prezentat de echipa noastră s-a intitulat “INFLUENCES OVER ROMANIAN CUISINE”.

Au urmat vizita oficială la primăria din Brno,precum şi în localităţi cunoscute pentru produsele culinare specifice zonei, precum castelul Mikulov din oraşul cu acelaşi nume, apoi fabrica de brânză din Loštice unde se produce brânza originală cehă cu tradiţie din secolul al XV-lea ori castelul Bouzov din oraşul Olomouc, cu o bucătărie originală dotată în întregime cu ustensile din secolul al XIX-lea.

În perioada 22-26 octombrie 2014, a avut loc deplasarea transnaţională din proiect, în localitatea Kaspichan, din Bulgaria, la care au participat, din Liceul de Arte „Bălaşa Doamna”, doi profesori şi patru elevi. În cadrul acestei deplasări s-au desfăşurat diferite activităţi ce au avut în vedere prezentări Power Point cu tematica „Mâncarea tradiţională ca brand de ţară”, discuţii, ateliere de lucru, prezentarea proiectelor fiecărei ţări participante şi vizite la cele mai importante monumente istorice din împrejurimi: prima capitală a Bulgariei – Pliska, cea de a treia capitală a Bulgariei Veliko Tarnovo, monumentul călăreţului Madara, Fortăreaţa Shumen şi Monumentul închinat celor 1300 de ani ai Bulgariei, rezervaţia arheologică naţională Kabiuk, Complexul Arhitectural – Etnografic Etar şi Muzeul de Echitaţie, precum şi fabrica de produse lactate, Meggle din Shumen.

Toate aceste deplasări transnaţionale au avut ca finalitate îndeplinirea tuturor obiectivelor propuse iniţial, stabilirea unor viitoare termene-limită pentru realizarea unor activităţi şi a unor produse finale, dar şi stabilirea unor relaţii de prietenie între elevii şi profesorii din diferite ţări, precum şi realizarea unui schimb de informaţii culturale, organizatorice benefice pentru fiecare participant.

Centru Medical Valeriana




Gurmand + Raiman
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Politica de confidentialitate (click pe acest link)

Statistici Trafic Google Analytics
Statistici Trafic.ro