ortooxacell kiss2022.gif Flax

EXCLUSIVITATE! De astăzi, Ţuţuianu e conferenţiar, iar Leo Badea, profesor universitar!

Adrian Ţuţuianu şi Leonardo Badea au susţint astăzi examen pentru obţinerea posturilor didactice universitare de conferenţiar, respectiv profesor, în cadrul Universităţii Valahia Târgovişte. Ţuţuianu a devenit conferenţiar al Facultăţii de Drept după ce şi-a susţinut un dosar de examen pe domeniul drept comercial. Decanul Livia Mocanu a fost şeful comisiei de examinare, din care a făcut parte şi reputatul profesor universitar Stanciu Cărpenaru. În sală, la susţinerea examenului au fost prezenţi o parte din colegii de partid, dar şi de uniune.

Leonardo Badea a devenit, tot în urma unui examen susţinut astăzi, profesor universitar în cadrul Facultăţii de Ştiinţe Economice. El este şi prorector al universităţii. Ambii sunt şi doctori în domeniile universitare în care predau.

Distribuie:

2 comentarii la „EXCLUSIVITATE! De astăzi, Ţuţuianu e conferenţiar, iar Leo Badea, profesor universitar!”

  1. Mare profesor universitar – economie- care a publicat articole in revista ” Metalurgia international” : http://www.valahia.ro/images/concurs/candidati/Badea_Leonardo_FV.pdf .
    Pentru a publica in aceasta revista se cer 300 Eur pe articol, asa articolul nu mai este evaluat de nici un referent si publicat direct. Poti sa trimiti ce vrei iar continutul stiintific al articolului poate fi zero.
    Iata ce au facut polonezii pentru a dovedi caracterul academic nul al revistei:

    http://inserbia.info/news/2013/09/serbian-professors-published-false-scientific-paper-in-a-romanian-magazine/

    Mare conferentiar – stiinte politice, http://www.valahia.ro/images/concurs/candidati/Tutuianu_Adrian_FV.pdf, care nu are nici un articol publicat in reviste cotate sau indexate ISI.

    Pai normal, daca fac politica, cum sa mai indeplineasca si standardele academice.

    Oare comisiile de concurs nu au sesizat mediocritatea academica a candidatilor? Cred ca era mai bine sa-si vada de politica lor. Dar de ce sa ne mai miram, nu sunt nici primii si nu cred ca vor fi nici ultimii! In continuare, politica trage sforile in invatamant!

  2. Cel mai tare decan si cel mai mare conf,universitar la cea mai prestigioasa facultate de drept din tara .Cei mai mari juristi din Romanica sunt absolventi ai Univ.Valahia.Apropos:fostii militieni ce grade universitare au (ca doctori in stiinte juridice sunt de cand erau activi) ?

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media