ELEVI DE EXCEPȚIE: Ruxandra Chițescu, un melanj între teatru, muzică și literatură

Motto: Educaţia este cea mai importantă armă pe care o poţi folosi pentru a schimba lumea. Nelson Mandela

Gazeta Dâmboviţei va propune o nouă campanie de excepţie în care, până la sfârşitul lunii iunie, am ales să vi-i prezentăm pe acei elevi care ne reprezintă cu mândrie judeţul. Copii pentru care munca, împletită cu talent şi ambiţie, fac ca sistemul educaţional românesc să pară uneori unul dintre cele mai performante ale lumii. Sprijiniţi de profesori şi părinţi, aceşti copii de excepţie merită toată aprecierea noastră. Gazeta Dâmboviţei a desfăşurat în luna martie campania “Doamne de excepţie”, care s-a bucurat de un real succes printre cititori, aşa cum sperăm că se va bucura şi noua campanie. 

Astăzi eleva de excepție este o persoană ce știe să-și urmeze pasiunile . Și nu are puține. Îi place muzica, teatrul și literatura. Se numește Ruxandra Chitescu și tocmai ce a terminat clasa a 12-a E, profil bilingv-engleză, la Colegiului Ienăchiță Văcărescu. „Pe viitor, intenționez să urmez UNATC, secția artele actorului.  Voi merge, însă, în paralel cu muzica, ce reprezintă o altă mare pasiune.

Nu se simte legată de Târgoviște

De unde sunt? Grea întrebare, haha. Sunt din Târgoviște, însă nu am simțit niciodată vreo apartenență specială la acest loc. Consider că singurul răspuns valabil al acestei întrebari ar trebui să definească acel loc minunat pe care îl numim, plini de dragoste, „acasă”, locul unde ne putem manifesta adevăratul sine. Și acest lucru semnifică orașul Bucuresti pentru mine.

A câștigat Interact Talent Show

„De-a lungul timpului am participat la diverse concursuri, in primul rand, cele de creație literară și de muzică, festivaluri și audiții. O mare bucurie a fost câștigarea concursului Interact Talent Show, în urma cu un an. Nu pot să spun că a fost o super-bucurie, deoarece obiectivul meu nu a fost niciodată afirmarea talentului și a potențialului meu în acest oraș. Un sprijin minunat l-au reprezentat prietenii apropiați, fiind totodată îndrumată de profesori și de familie.

Ce alte pasiuni mai ai, în afară de cele de la școala? Cum îmbini scoala cu timpul liber?

Trebuie să recunosc că pasiunea pentru literatură mi-a fost insuflată încă din școala generală, de către niște oameni minunați pe care am avut plăcerea să-i cunosc și să-i îndragesc, ca profesori. Pasiunea pentru muzică s-a manifestat încă din anii cei mai timpurii, provenind dintr-o familie a căror membrii au urmat liceul de muzică. Eu am ales, însa, studiile particulare de canto, chitara și pian. Pot spune, cuprinsă de fericire, că acesata dorință nestavilită a rezonat cumva universal, viața aducându-mi în cale numai prieteni minunați care aparțin acestui domeniu și care au văzut in mine ceea ce îmi doresc să vadă întreaga lume, cât mai curând cu putință. Pasiunea pentru teatru, pe de alta parte, a fost descoperită în urma cu 3 ani. Așteptam cu nerăbdare serile de weekend pentru a mă reîntoarce la teatru, să privesc actorii, să cunosc intrigile și să traiesc emoțiile aferente, pentru ca mai apoi să încerc să interpretez în stil propriu diverse personaje, dorind să pot transmite și eu emoții și trăiri, celor din jur. Am reușit s-o fac pentru prima oară alături de o trupa de teatru, din cadrul Școlii de teatru pentru tineret „Mircea Albulescu.” Îndrumata de unul dintre actorii teatrului Tony Bulandra, devenit ulterior un foarte bun prieten, Mircea Silaghi, m-am urcat pe scena și „am stralucit”, de această dată în calitate de actriță. Ușurință cu care am putut percepe întotdeauna psihologia umană, instinctul și puterea de a empatiza atât cu cei din jur, cât și cu personaje ireale, ale cărților sau ale filmelor, m-au ajutat să realizez că, alături de muzica, teatrul este calea mea.

„A pune la punct un anumit plan in ceea ce priveste viitorul este una dintre cele mai mari iluzii ale vietii.”

Nu doresc să proietez nimic în acest sens, căci mi-aș asigura eșecul. Pe un drum neiluminat, nu avem nevoie decât să vedem la câțiva metri distanță. Pentru a păși în neantul vieții, de ce aș avea nevoie de mai mult? Aleg însă să am încredere ca viața mă va suprinde plăcut, așa cum a făcut-o necontenit, și că îmi va oferi ceea ce simt că trebuie să dobândesc – o cariera frumoasa, atât în muzică, cât și în teatru, depășirea barierelor și continuitatea acestei evoluții personale.