„Dor de Eminescu”, un eveniment de excepţie la C.N.Constantin Cantacuzino (FOTO şi VIDEO)

Ediţia I a evenimentului „Dor de Eminescu”, organizat astăzi, de Ziua Culturii, de Colegiul Naţional Constantin Cantacuzino, s-a dovedit un succes. În cadrul manifestării, au avut loc concursul pe teme de literatură denumit „Pe urmele lui Eminescu”, unde au participat cinci echipaje de la clasele a XI-a, sub îndrumarea profesorilor de limba şi literatura română, recitări din lirica eminesciană, de la cei mai mici elevi, până la elevii de clasa a XII-a, un spectacol muzical, coordonat de profesoara de muzică a .liceului, Elena Dragomir, dar şi recital de excepţie oferit de trei solişti de la Teatrul de Operetă din Bucureşti, Ligia Dună, Marius  şi Ionuţ Lean, la pian, vioară şi canto.

În  sala de concerte a liceului a fost vernisată o expoziţie de pictură, inspirată din lirica eminesciană şi realizată de elevi ai colegiului.

„Momentul a fost cu totul remarcabil şi am vrut să fie o replică subtilă, pe care noi, elevii şi profesorii Colegiului Cantacuzino, am vrut să o dăm campaniei de denigrare a învăţământului românesc, din aceste zile, o campanie nedreaptă. Am demonstrat că în colegiul nostru se face carte într-un mod de foarte bună calitate  şi că elevii noştri sunt nişte copii responsabili, de calitate, care încă apreciază valenţele pozitive şi formative ale învăţământului românesc”, a declarat Gabriela Istrate, directorul C.N.C.Cantacuzino. Aceasta spune că manifestarea dedicată lui Eminescu va continua până la sfârşitul acestei zile, pe reţeaua de socializare facebook, unde vor fi expuse impresii despre eveniment ale elevilor şi profesorilor liceului.

Directorul liceului spune că evenimentul va intra în tradiţia liceului: ”El se înscrie în această dorinţă a noastră de a celebra spiritul eminescian, ca făcând parte din identitatea naţională românească. Noi suntem conştienţi că poetul naţional defineşte în cea mai mare parte identitatea românească şi tocmai de aceea am vrut să punctăm acest eveniment, să intre în tradiţie. De altfel, colegiul mai are o altă tradiţie legată de organizarea concursului de istorie pentru Ziua Naţională a României, la 1 Decembrie şi, atunci, corelând aceste două evenimente, vrem să arătăm că la Colegiul Cantacuzino demersul didactic vizează şi această latură de afirmare a identităţii naţionale româneşti”.

Vezi video 1 AICI

                    2. AICI

Distribuie:

Locuri de munca difamcom

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro