kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

De ziua lor, copiii de la Şcoala Specială nu au fost onoraţi cu prezenţa reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar

Deşi pentru elevii şi profesorii Şcolii Speciale de Arte şi Meserii Târgovişte astăzi şi mâine sunt două zile importante, în care instituţia împlineşte 36 de ani de la înfiinţare, ocazie cu care sunt organizate Zilele Şcolii, niciun reprezentant al Inspectoratului Şcolar nu a fost prezent la deschiderea evenimentelor, în ciuda faptului că se aflau pe lista de invitaţi. A fost alături de copii, însă, profesorul şi viceprimarul Honorius Moţoc, care a recunoscut că, în calitate de fost inspector şcolar, a urmărit evoluţia acestei şcoli încă de la înfiinţare şi i-a asigurat pe elevi de tot sprijinul Primăriei Târgovişte. „Au fost ani de provocări, ani de dăruire, ani în care oameni, părinţi, copii, cadre didactice, şi-au depus sufletul pentru reabilitarea şi recuperarea copiilor cu cerinţe educative speciale din judeţul Dâmboviţa”, spune Cristina Marin, directorul Şcolii. Atât astăzi, cât şi mâine, 1 iunie, la Şcoala Specială vor avea loc o serie de evenimente dedicate zilelor şcolii, în cadrul cărora copiii vor prezenta momente artistice şi vor participa la ateliere de creaţie.
Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media