DÂMBOVIȚA: Titularizare 2019 – 689 înscriși, 197 absenți sau retrași

COMUNICAT DE PRESĂ

privind desfășurarea concursului național pentru ocuparea posturilor/catedrelor

declarate vacante/rezervate în învățământul preuniversitar, 17 iulie 2019

             Miercuri, 17 iulie 2019, se desfășoară proba scrisă în cadrul  concursului național pentru ocuparea posturilor/catedrelor  declarate vacante/rezervate în învățământul preuniversitar, de la ora 10,00, cu o durată de patru ore. Comunicarea rezultatelor în urma evaluării lucrărilor de la această probă se efectuează pe 23 iulie 2019, apoi, între 23 și 24 iulie 2019 se înregistrează contestațiile, a căror rezolvare este între 24 și 29 iulie 2019, iar comunicarea rezultatelor finale are ca termen data de 30 iulie 2019.

La nivelul județului, s-au înscris la concurs 689 candidați, dintre care 106 au fost absenți, 91 s-au retras în timpul probei din motive personale, iar  numărul celor prezenți, cu lucrări transmise la centrele de evaluare, a fost de 492. Concursul  a fost organizat în două unități din Târgoviște, Centrul de concurs nr. 1- Liceul Voievodul Mircea Târgovişte, cu 297 candidați arondați, dintre care 37 absenți,           54 retrași din motive personale și Centrul de concurs nr. 2- Colegiul Național Constantin Cantacuzino Târgovişte, cu 392 candidați arondați, 69 absenți și 37 retrași din motive personale. Dintre disciplinele din concurs, cele mai solicitate au fost Limba si literatura română, elemente de pedagogie școlară și elemente de didactica generală aplicate disciplinelor din învățământul primar- 128 candidați, Limba si literatura română, pedagogia preșcolară și metodica desfășurării activităților instructiv-educative în grădinița de copii- 128 candidați, urmate de Educație fizică și sport- 68, Limba și literatura română- 66, Limba și literatura engleză- 45, Matematică- 32, Religie ortodoxă- 22, Cultură civică și educație socială- 22, Geografie- 22, Educație muzicală- 17, apoi de  Istorie, Fizică sau Limba și literatura franceză, cu un număr de câte 16 candidați pe disciplină.

Pe 31 iulie 2019 are loc repartizarea candidaților cu media de repartizare minimum 7 (șapte), conform art. 62 alin. (8) din Metodologie, indiferent de statutul acestora, pe posturi didactice/catedre vacante publicate, pentru angajare cu contract individual de muncă pe o perioadă nedeterminată, la nivelul județului în care au susținut proba practică sau inspecția specială la clasa în profilul postului, indiferent de județul în care au susținut proba scrisă, ierarhizați pe o lista unică, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare.

Apreciem interesul candidaților pentru învățământul dâmbovițean și le dorim note mari, pentru a se titulariza și a ne deveni colegi!

      Inspector Școlar General,

                Prof.   Luminița Preda

                                                                          Inspector şcolar pentru limba și literatura română,

                                                                          Prof. Tatiana Ghiță

                                                                          Consilier juridic,

                                                                          Jr.Tudor Emanuel Dumitrescu


Valeriana heidelbergcement


Gurmand + Raiman caleatargovetilor
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Statistici Trafic Google Analytics
Statistici Trafic.ro