DÂMBOVIȚA: Promovabilitate la BAC în scădere. 59,12%, față de 64,69% anul trecut

Primele rezultate ale examenului de Bacalaureat din acest an, care au fost afişate luni, 8 iulie, nu sunt deloc încurajatoare pentru învăţământul dâmboviţean întrucât procentul de promovabilitate a scăzut cu 5,57% faţă de anul trecut. Astfel, procentul elevilor declaraţi admişi înaintea contestaţiilor a fost de 59,12%, în timp ce anul trecut procentul de promovabilitate înaintea contestaţiilor era de 64,69%, iar în urma contestaţiilor acesta a crescut la 65,85%. Există şi un liceu cu zero promovabilitate la bacalaureat, respectiv Liceul Tehnologic Voineşti. Per total, la nivelul  judeţului Dâmboviţa s-au înscris la bac 3.198 de absolvenţi, dintre aceştia 3.009 s-au prezentat la probe, iar 189 au absentat la examene.  Totalul elevilor declaraţi admişi în acest an la examenul de bacalaureat a fost de 1.779. Pe probe, la limba şi literatura română au fost respinşi 530 de elevi, la cea de-a doua probă E-C, au fost respinşi 832 de elevi, iar la proba E-D au ratat examenul 562 de elevi. În momentul de faţă contestaţiile reprezintă „speranţa” creşterii procentajul de promovabilitate, soluţionarea acestora şi afişarea rezultatelor finale urmând să aibă loc sâmbătă, 13 iulie 2019.


Valeriana



Gurmand + Raiman
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Statistici Trafic Google Analytics
Statistici Trafic.ro