Să nu ne „ferim”de cuvintele adesea ocolite de falsele cronologii contemporane… OCTAVIAN SOVIANY este unul dintre marii scriitori ai literaturii de azi. A fost tradus în franceză, engleză, spaniolă, germană, italiană, maghiară, polonă, slovenă, bulgară etc. S-a spus că este unul dintre cei mai plini de substanță născocitori de istorii pe care-i avem. Pe lângă poezie, critică literară şi romane, a scris şi piese de teatru, unele dintre ele montate pe scenele din ţară, a tradus din marii clasici ai literaturii universale. Suntem recunoscători pentru că ne-a dat posibilitatea de a le oferi cititorilor noștri, de la Gazeta Dâmboviței, la fiecare sfârșit de săptămână, un regal de poezie…
Poezii de azi…
1.
poetul soviany și muza
Te văd cum pășești,
puțin amețită de băutură,
pe străduțele unui cartier deocheat
și fluieri încet un cântecel de petrecere.
Ai în mână o sticlă de whisky
cu care îl izbești drept în moalele capului
pe primul polițist întâlnit, iar apoi
o iei la fugă prin negură, ca și cum
n-ai fi tu însăți ceva ca o negură, o
teroristă consumată de viață
care îmi strigă cu ultimele sale puteri:
you are a murder, my baby.
2.
gigolo
Și eu sunt un gigolo.
ce le oferă plăceri intelectuale
femeilor care n-au avut niciodată
plăceri intelectuale.
Plăceri artistice domnișoarelor
ce nu pot deosebi
un tablou de van eyck
de un tablou de chagall.
Un gigolo
a cărui limbă apucă
măselele de
minte ale adolescentelor ca un
clește stomatologic.
Câteodată bat step
pe tastele laptopului,
imitându-l pe fred astaire.
Alteori imit la perfecție
vocea lui maiakovski..
Îmi place să vorbesc singur
fiindcă îmi place să conversez
cu persoane inteligente.
Am un cap mare și solid
ca universitatea lomonosov de la moscova
și niște picioare înalte și zvelte
ca turnul de televiziune din berlin.
Și totuși, deși sunt mai bătrân
decât bucur ciobanul,
când îmi pun cămașa mea roșie
și pantalonii mei roșii,
când îmi încalț pantofii cu vârf ascuțit
de culoarea racului fiert,
când îmi leg la gât cravata portocalie
cumpărată dintr-un magazin de pe oxford street
cu 50 de lire eu sunt însuși orgasmul.
Aș vrea să mai facem
dragoste o singură dată.
După care tu să-ți arunci
steriletul în budă
și să pleci
la rudele din provincie.
Iar eu să mă transform,
ca toți marii criminali ai istoriei,
într-un nor de napalm.
3.
Nu ştiu unde
locuieşte poetul.
Apare totdeauna
întâmplător.
Îl pot recunoaşte uşor,
căci înaintează
întotdeauna cu spatele.
şi are pe ceafă
fotografia unui crater lunar
Îl urmează
un câine de fum
lung ca un
şarpe
şi o steluţă firavă
atât de firavă
încât oamenii
nici n-o mai văd.
Îi simt doar mirosul.
Seamănă cu al florilor
spălăcite de câmp
cu nume
de nimeni ştiute.
4.
Acum
tu locuiești
pe o insulă.
Eu sunt paznicul unui far.
Între noi trec zilnic cargouri
încărcate cu
piatră de var și nisip.
Noaptea,
îți trimit lungi poeme în morse
pe care tu le descifrezi anevoie,
ca pe niște papirusuri vechi,
cu semne druidice.
Ești complet goală şi
complet singură.
Sunt un om
complet singur
şi complet gol.
După nopţile de pârjol
vin zilele reci de decembrie.
După voluptate
vine tăcerea.
Iar după tăcere
nu mai vine
nimic.
5.
Femeia aceea
vine doar noaptea
şi are aerul dubios
al traficanţilor de organe.
Îmi cere să-i scriu nişte versuri
într-o agendă uzată
şi câteodată ne sărutăm.
La plecare o conduc câţiva paşi.
Am pe mine doar o cămaşă
lungă de forţă,
iar sub ea
doar ceva cenuşiu şi vâscos
ca o ectoplasmă.
6.
Te întorci, ca
peer gynt, dintr-o lungă
călătorie,
cu mâinile goale.
Dai la o parte
pânzele de păianjen
şi intri în cârciumă.
Feţe necunoscute.
Ţi se pune pe masă
o lumânare de seu.
Ţi se întinde un pahar gol.
Afli că solveig s-a măritat.
Până şi topitorul de nasturi
a murit de lehamite.
Până şi vântul
doarme pe spate,
iţindu-şi la tine
gingiile putrede.
Poezii mai de demult…
1.
viaţa de după viaţă
Nu-mi mai pot
dori
nimic
de la viață.
Punct ochit,
punct atins
s-a realizat tot.
Eu mi-am pierdut viața
din prea multă imaginație.
Când îți intră
oboseala în cameră
trebuie doar să zaci,
puţin toropit de alcool,
puţin melancolic, să scrii
fără grabă, ca şi cum
ai mângâia un şold de
femeie,
şi să nu-ţi pară
rău de nimic.
Asta e viața
de după viață.
2.
de-a doctorul
Poartă un halat alb, ochelari
și are picioare frumoase.
Îmi trage
colțurile gurii în sus, obligându-mă
să-i zâmbesc.
Îmi palpează ficatul, mă apasă
tare pe burtă,
mă ascultă cu stetoscopul,
îmi ciocănește genunchii,
mă pune să spun 33,
își bagă mâna în gura mea
ca să-mi pipăie amigdalele
și urlă la mine:
„Fir-ai să fii de bețiv!
Nu vezi că ai cancer
la creierul mic?
Pregătește-te de transfuzie!”
Îmi înfige în carotidă
un ac ruginit, se lasă-n genunchi
și începe
să pompeze vârtos.
Pompează înjurându-mă printre
printre dinți. Pompează în draci
de 24 de ore.
Gâfâie.
E leoarcă de transpirație,
iar halatul
i s-a
ridicat până la șolduri.
Nu poartă chiloți.
Doar un portjartier negru.
3.
sâmbătă sau duminică
E sâmbătă sau duminică.
Eu stau pe marginea patului
şi mă uit la
peretele cenuşiu.
Număr
lucrurile pe care
le-au pierdut
oamenii. În ultima
săptămână. În ultimele două,
apoi trei
săptămâni.
Ţin evidenţa
sinucigaşilor.
Cei mai mulţi se omoară
sâmbăta sau duminica.
Mai cu seamă în
duminicile ploioase.
Acum te simt ca pe-o ploaie
tristă și rece. Eşti apa
care curge pe o vitrină,
sub lumina, puţin obosită,
a unui
felinar galben.
Eşti peretele care
se uită la
mine. Lama de ras
pe care o voi găsi în
ultimul meu pachet de
chesterfield roşu.
Probabil într-o sâmbătă sau
duminică.
Afară
s-a făcut noapte.
Patul
pare aşternut cu
cenuşă.
Iar cenuşa e caldă
ca un corp omenesc.
4.
vocea patronului
Beau ca de obicei
de unul singur la
masă,
gândindu-mă
la prostituatele
de pe timpul lui gautier
și adresându-i în gând
doamnei sabatier
o lungă scrisoare.
Deodată
mă trezește din letargie
vocea patronului;
„Domnule,
noi aici
nu suntem cârciumă,
noi suntem aici
un fel de
familie”.
5.
ezra pound
Vorbesc în pustiu
şi scriu în pustiu.
E
ca şi cum
ai încasa o bătaie
la secţia de poliţie,
pe nemeritate..
Şi parcă
îl aud pe pound
şoptindu-i lui amy
lowell suav:
,,Mon amie, c’est
une merde
dont
j’en ai assez’’.
Facebook
WhatsApp
TikTok
