Să nu ne „ferim” de cuvintele adesea ocolite de falsele cronologii contemporane… OCTAVIAN SOVIANY este unul dintre marii scriitori ai literaturii de azi. A fost tradus în franceză, engleză, spaniolă, germană, italiană, maghiară, polonă, slovenă, bulgară etc. S-a spus că este unul dintre cei mai plini de substanță născocitori de istorii pe care-i avem. Pe lângă poezie, critică literară şi romane, a scris şi piese de teatru, unele dintre ele montate pe scenele din ţară, a tradus din marii clasici ai literaturii universale. Suntem recunoscători pentru că ne-a dat posibilitatea de a le oferi cititorilor noștri, de la Gazeta Dâmboviței, la fiecare sfârșit de săptămână, un regal de poezie…
Poezii de ieri și de azi
1.
lui theo. o vizită la muzeul van gogh
Am aşteptat în zadar
să asist
la naşterea
unei stele.
Şi, la drept vorbind,
în toate pânzele mele
am pictat doar aşteptarea aceasta
care întunecă noaptea
terasele cafenelelor
ca un fel de cer negru
în care se aud cum trosnesc
sâmburii unor stele pitice
într-o interminabilă
şi dureroasă geneză.
Ascultă-mă, theo :
mi-e teamă
că tot ce voi picta
de acum înainte
va avea răceala şi duritatea
unei bucăţele de plumb.
Şi înainte să apăs pe trăgaci
voi semăna eu însumi cu
un cer negru.
Voi semăna
cu rama unui tablou
din care au plecat pentru totdeauna
toate lanurile de rapiţă.
2.
Cântec cu Don Quijote
Hai, Sancho Panza, că te fac baron!
Dă-mi armele şi calul de carton!
Eu ştiu să fiu şi bun şi drept şi darnic.
Mai sunt destule insule-n Atlantic!
Plecăm! Sărută-ţi plozii şi femeia.
Eu merg ca s-o salut pe Dulcineea.
Plecăm! Şi după cum va fi fortuna!
El Caballero de la Blanca Luna
Când către noi îşi va întoace lancea
Va trebui să mă întorc în Mancha
Să aflu, pitulat printre pilote,
Că n-am fost niciodată Don Quijote.
Au dispărut din lume vrăjitorii.
Nu-s uriaşii, Sancho, sunt doar norii.
Muri-vom de urât, şi nu luptând!
Ce spui că-s alea? Nişte mori de vânt?
Umblăm de-acum pe drumuri fără ţel.
S-a prăpădit, aud, şi Don Miguel,
Iar lumea-i tot mai mult o puşcărie.
De-acuma, Sancho, cine să ne scrie?
Priveşte luna! Parcă-i caravelă!
Nu-s lacrimi, e rugina pe vizieră.
Şi unde e zăpada de mai an?
Spui că-i castel? Eu zic că e un han,
Un han cu oaspeţi mulţi şi cu ogradă.
Este frigare, Sancho, nu e spadă.
Hei, unde sunt toţi granzii cei cu cin?
Acuma Dulcineea vinde vin,
Dă fân la toţi catârii – costelivii –
Şi-o mângâie pe pântece beţivii!
3.
În noaptea aceea
oraşul părea
nacela unui balon.
În noaptea aceea
mâna ta semăna
cu o viperă albă,
iar trupurile noastre
s-au ciocnit
în afundul unui tunel
ca două
metrouri în flăcări.
Acum
marginea gurii tale
e rece ca luna.
Iar sângele meu
aşteaptă
ultima eclipsă de lună,
când sexul tău
se răceşte
şi devine de cupru.
4.
Ştiu să
jonglez cu cuvintele
ca şi cum aş jongla
cu nişte cuţite.
Ştiu să fac răni
care se vindecă
foarte greu
sau nu se mai vindecă.
Ştiu să zbor
în jurul coapselor tale
ca un fluture
negru de noapte,
ca să-ţi fac
un copil.
Ştiu să
îmblânzesc moartea
şi să vindec
de gâlci.
Ştiu să
prefac în plumb
tot ce ating.
Ştiu că
unu şi cu unu
fac zero.
Ştiu că
nu ştiu nimic.
5.
De la o vreme
între mine şi tine
ninge şi vara.
De la picioarele tale
la picioarele mele
se întinde
un strat de zăpadă
proaspăt şi alb.
Uneori
cu urme de lup.
Respiraţia mea
ajunge la tine
în treizeci de zile,
ca o scrisoare
expediată
din kamceata.
Locuim de la o vreme
în lună, tot
foarte departe
unul de celălalt.
Tu încerci
să sădeşti aici o
pădure,
eu îţi cioplesc
sânii şi coapsele
din rocă lunară.
Iar respiraţia mea
face până la tine
tot treizeci de zile
şi treizeci de nopţi.
6.
din CARTEA POMELNICELOR
Umblă prin sate-o veste toată vara:
Cică e ţar la Moscova Pilat
Serghei Esenin se-nverzeşte seara
Şi iar or să te-ngroape nespălat
Departe peste-al Sneghinei conac
Ce bete scapăr ale ploii fire
Mai beau la Kriuşi mujicii basamac
Mai arde-n ceruri steaua ta subţire
Stârnind din hăţuri caii câteşitrei
Mestecenii îţi par păduri de oase
Şi porţi cilindru nu pentru femei
Saluţi cu dânsul izbele buboase
Umblând spăşit cu funia de gât
Sunt tari în coarne vacile la sate
Tu i-ai trimis oraşului urât
Cuvânt de la Inonia-cetate
Apoi te-ai dus la crâşmă ca la zdup
Să nu mai vezi pe stepele natale
Cum oamenii mănâncă pui de lup
Scuipând vârtos pe versurile tale
Şi nu ai scos cuţitul din carâmb
Şi a putut de braţ să te cuprindă
Doar un om negru cu obrazul strâmb
Ieşit pe înnoptate din oglindă
Ce te-a-nsemnat cu mâneca pe frunte
Şi-a sec peste mesteceni a sunat
Sunt linse-n câmp răchitele mărunte
De limba rece-a unui spânzurat
În timp ce beau mahorcă huliganii
Şi cântă beţi de drojdii şi tării
O Eli Eli lama sabachtani
/Prohodul pravoslavnicei Rusii/
Facebook
WhatsApp
TikTok
