Să nu ne „ferim” de cuvintele adesea ocolite de falsele cronologii contemporane… OCTAVIAN SOVIANY este unul dintre marii scriitori ai literaturii de azi. A fost tradus în franceză, engleză, spaniolă, germană, italiană, maghiară, polonă, slovenă, bulgară etc. S-a spus că este unul dintre cei mai plini de substanță născocitori de istorii pe care-i avem. Pe lângă poezie, critică literară şi romane, a scris şi piese de teatru, unele dintre ele montate pe scenele din ţară, a tradus din marii clasici ai literaturii universale. Suntem recunoscători pentru că ne-a dat posibilitatea de a le oferi cititorilor noștri, de la Gazeta Dâmboviței, la fiecare sfârșit de săptămână, un regal de poezie…
Poezii de ieri și de azi
1.
Nu-mi pare rău de vinuri, nu-mi pare rău de fructe,
Vin fluturi reci de noapte în barba mea vâlvoi:
Lăsați să se răstoarne clepsidra peste noi!
Lăsați, amici, șacalii din noi să se înfrupte!
2.
din SOBOLUL DIN BIBLIOTECĂ
Plictisul desfrunzindu-se festiv
Pe masa mea cu rune şi infolii
Spre cai de fontă curg definitiv
Păscut scalâmb de zile şi orgolii
Şi-o glorie soioasă mi-e destin
Sucul amar al rimelor mai fierbe
Culcat ca într-un pat cu baldachin
În burţile băloaselor proverbe
Ar trebui un sunet mai hirsut
Cu dinţi tăioşi de-Onirie albastră
Destinu-azvârle zaruri mici de lut
Din gura mea spre gura dumneavoastră
Prin cărţi de noapte degete foşnesc
Penaţii casei calcă pe cuţite
Sintagmele în aer se ciocnesc
Şi flutură orgolii ponosite
Singurătăţi concave m-au închis
Tristeţea e banală ca un scaun
Coclesc frumos uneltele de scris
Pe masa mea domestică de clovn
3.
din SOBOLUL DIN BIBLIOTECĂ
Ni-s faste carapacele de os
Ne pregătim de sărbători postume
Şi n-avem tărtăcuţe de prisos
E ceea ce se cheamă metalume
Frumoasă-i viaţa când o dai cu clei
Vocalele de degete mă muşcă
Eu sunt dresorul cel mai trist de lei
Şi am o invizibilă biciuşcă
Ce spuneţi de-acest cosmos perimat?
Vă pup inexistenţa domnişoară
Aici în casă veţi vedea pictat
Tot ce vedeaţi pictat şi de afară
Trăim pe-o coajă-ngustă de cartof
Ne conservăm în spirt şi în truisme
Vă felicit pentru acest pantof
Făcut /pe cât pricep/ din silogisme
Şi de-o să daţi stimate doamne sârg
Veţi admira prin seara flenduroasă
Cu ce sofism se-ntoarce de la târg
A retorului soaţă credincioasă
Tălmăciri…
1.
Privighetoarea
Precum un zbor sălbatic de păsări ce-ar ţipa
Se-abate amintirea acum asupra mea,
Pe inima-mi ce-şi zbate frunzişul din senin
Şi-şi oglindeşte trunchiul tomnatic de arin.
În nişte ape negre, sau poate violete,
Ca apele lăsate în urmă de Regrete.
Se-abate să îmblânzească a frunzelor rumoare,
Cu mângâieri blajine şi adieri uşoare
Strunind atât de bine frunzişul ce palpită
Că nu se mai aude, cum trece o clipită,
Decât o voce dulce, o voce somnolentă,
Venită să-i dea slavă la veşnica Absentă,
Al păsării ghiers dulce, la fel ca-n amintire,
Şi care-a fost pe vremuri întâia mea iubire.
Apoi, în strălucirea solemnă-a unei lune
Mâhnite, creşte noaptea cu vălurile-i brune,
ŞI noaptea asta tristă de vară, care-i plină
De beznă şi tăcere cum nu e mai deplină,
Blând leagănă-n azurul parcă pătat cu sânge
Copacul prins de tremur şi pasărea ce plânge.