ortooxacell kiss2022.gif Flax

UN REGAL DE POEZIE – Octavian SOVIANY

Să nu ne „ferim” de cuvintele adesea ocolite de falsele cronologii contemporane… OCTAVIAN SOVIANY este unul dintre marii scriitori ai literaturii de azi. A fost tradus în franceză, engleză, spaniolă, germană, italiană, maghiară, polonă, slovenă, bulgară etc.  S-a spus că este unul dintre cei mai plini de substanță născocitori de istorii pe care-i avem. Pe lângă poezie, critică literară şi romane, a scris şi piese de teatru, unele dintre ele montate pe scenele din ţară, a tradus din marii clasici ai literaturii universale. Suntem recunoscători pentru că ne-a dat posibilitatea de a le oferi cititorilor noștri, de la  Gazeta Dâmboviței,  la fiecare sfârșit de săptămână, un regal de poezie

Poezii de azi

1.

 

poetul soviany și muza

 

Te văd cum pășești,

puțin amețită de băutură,

pe străduțele unui cartier deocheat

și fluieri încet un cântecel de petrecere.

Ai în mână o sticlă de whisky

cu care îl izbești drept în moalele capului

pe primul polițist întâlnit, iar apoi

o iei la fugă prin negură, ca și cum

n-ai fi tu însăți ceva ca o negură, o

teroristă consumată de viață

care îmi strigă cu ultimele sale puteri: 

you are a murder, my baby.

 

2.

 

De ce n-am euthanasia

și poeții bătrâni

care-și întorc pe dos

buzunarele goale,

cerșesc prin birturi

un gât de trascău

și nu știu

să facă proiecte

sau să scrie

scrisori de intenție.

Parcă îi văd

cum și-ar pune,

după ce s-au spălat

temeinic pe

mâini și pe față,

singurul costum bun,

cum și-ar trage pălăria pe

ochi

și s-ar zgribuli sub cearșaf

așteptând

injecția salvatoare.

 

3.

 

cântec despre oastea lui igor

 

Igor e

votca sinucigaşilor.

O înghiţi

ca pe-un pui

viu de arici

pe care ţi-l aduce un

chelner slinos

pe o farfurioară de

plastic.

Igor

e cea mai ieftină votcă.

Beau şi eu igor.

Şi îi văd pe toţi ceilalţi

clienţi ai

localului

cum îşi ţin ficaţii în palme

ca pe nişte bucăţele de carne stricată

cu care ar încerca să ademenească

o pisică jigărită şi galbenă

Hei, unde-s zombi nebunul

care ieşea la cerşit

şi sorin inginerul şi alec dascălul de

matematici 

şi nea bobo şi scaramouche şi oarţă lăutarul

şi oacă şi leu şi trombonică ţiganul

care ne cânta la trompetă zaraza?

Ăştia bărbaţi!

Îşi purtau

moartea în

buzunar

ca pe-un pachet ieftin de mărăşeşti

şi nici unul din ei

nu mai face 

umbră pământului,

nu mai face de mult

umbră pământului.

Le-au ros şobolanii

degetele de la

mâini şi

picioare, iar viermii

le mai caută şi acum

printre dinţi

resturi de

mâncare şi băutură.

Uneori ne dăm mâna.

Încercăm să vorbim.

Urinăm în tufișuri.

Facem ușoare

încercări de socializare.

 

4.

 

mariana marin

 

Am început

să vorbesc despre mine

doar la

timpul trecut.

Și o visez tot mai des pe

mariana marin

care-mi cumpără o cinzeacă de

vodcă și

un pachet de

carpați.

Dar atunci când o-ntreb

cum e dincolo, madi,

nu spune nimic,

doar își mușcă

buza de jos

doar se uită la mine

ca la un fel de

bacterie.

 

Poezii mai de demult…

 

1.

cine ești tu?

Ciorile care-mi
cârâie la
fereastră
și viața mea
ca un film
ce se rupe
din când în când.

Îl întreb:
cine ești tu?
Iar el îmi răspunde:
eu sunt întunericul.

Nu se știe cine
avortează pe cine.

Cerul din dristor
are culoarea
bilei mele bolnave.

2.

timp liber

Nu poți să
scrii toată ziua
așa cum nu poți
să bei toată ziua

ai și timp liber

atunci te
scarpini în fund
și urli
din adâncul bojocilor:
viva la vida!

Lasă, stai liniștit.
La noapte
poate te mănâncă
păianjenii.

3.

cărți de război

Citesc de un timp
numai cărți de război.
Și sunt obsedat
de noroiul acela
gălbui și vâscos
de pe fundul tranșeelor.
În care te scufunzi lent
până la glezne,
până la genunchi,
până la târtiță,
Apoi vine mereu cineva
(de obicei o femeie
îmbrăcată în
soră de caritate)
care-ți ia mâna,
o cercetează atent,
o întoarce pe toate părțile
și în cele in urmă
îți șterge
cu o perie mică de sârmă
linia vieții din palmă.

 

Tălmăciri…

1.

rimbaud 

 

Cei care şed

 

Înfriguraţi, au ochiul încercănat şi veşted,

Cu degete-nverzite de coapse se ciupesc,

Iar nişte pete stranii-i acoperă pe creştet. 

Aşa cum pe-un perete lepros lichenii cresc,

 

Ca-ntr-un amor lugubru purced să-şi împreune 

Ciolanele bătrâne cu-al jilţului schelet

Piciorul lor rahitic îndată ce se pune

Pe bara unui scaun, căci zi şi noapte şed.

 

Cu scaunele şchioape li-i una îndărătul,

Simţind cum stropi de soare de piele i-au pişcat,

Sau contemplând la geamuri ce veşted e omătul

Ca broaştele râioase sunt prinşi de tremurat

 

Le dăruieşte jilţul atenţii delicate,

Mulându-se pe şoldul lor colţuros un pic

Şi parcă sori de-az’vară scot raze înfocate

În paiele ce-n vremuri dădeau şi ele spic

 

Par pianişti (genunchii-s apropiaţi de gură)

Care umblând cu mâna sub scaun, cu temei,

Încep să cânte jalnic un fel de partitură

Şi-şi mişcă tărtăcuţa, cu gândul la femei.

 

Să nu-i pui să se scoale! E-o-ntreagă tragedie!

Ca mâţele turbate se pun pe mieunat

Şi-şi scutură-omoplaţii sinistru de mânie.

Pe şale, pantalonii de ciudă s-au umflat. 

 

Şi îi auzi de ziduri pocnindu-şi capul tare

În timp ce-şi trag în silă piciorul răsucit

Şi nasturii li-s parcă pupilele-unor fiare

Ce prin cotloane sumbre anume stau pitit.

 

Au, gata să ucidă, o mână nevăzută,

Când se întorc li-s ochii de-otrăvuri negre plini,

Zvârlind în jur cu ură, ca o căţea bătută

Nişte priviri ce parcă ne fac să ameţim. 

 

Când şed din nou, cu pumnii-n manşetele murdare,

Şi se gândesc cu ură la cei ce i-au sculat

Din zori şi pâna seara ciorchini de amigdale

Sub fălcile căzute întruna li se zbat.

 

Şi-atunci când vine somnul tiptil şi-i cercetează

Pe-un braţ de scaun capul punându-li-l din nou

Împreunări în lege de scaune visează

Şi-n visu-i fiecare primeşte un birou

 

Flori de cerneală-şi scuipă polenul din corole

Şi-n somnul lor nevolnic, îi iau la legănat

Precum un roi de gâze dând iama-n gladiole, 

-Acum, că mădularu-i puţin întărâtat.

 

2.

rimbaud 

 

Prima seară

 

Era cumplit de dezbrăcată,

Iar marii arbori curioşi

Cu frunza lor întunecată

Cătau la dînsa pofticioşi.

 

Şezând în scaunul meu mare 

Se dezgolise nu puţin

Şi era prins de-o tremurare

Picioru-i fin, nespus de fin.

 

O rază ce părea de ceară

Căzu deodată, val-vârtej

Pe gura ce-i zâmbea sprinţară

Şi sân: o muscă pe-un măceş.

 

O sărutai pe glezna fină.

Ea râse dulce şi brutal –

Un râs din triluri de lumină,

Ca un rozariu de cristal.

 

Fugi piciorul-ntr-o clipită

Sub poala ei. „Ce mi-ai făcut?”

Prima-ndrăzneală-ngăduită,

Mă pedepsea, dar prefăcut.

 

Cu biata-mi buză-nfierbântată

Pe ochi vrui s-o sărut furiş,

Dar capul şi-l dădu, şireată,

Pe spate. „Iarăşi te prostişi?

 

Văd, domnule, că-ai gânduri hâde!”

Restu-l zvârlii pe sân de zor.

Iar ea porni din nou a râde,

Ceva mai binevoitor.

 

Era cumplit de dezbrăcată,

Iar marii arbori curioşi

Cu frunza lor întunecată

Cătau la dânsa pofticioşi.

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media