Să nu ne „ferim” de cuvintele adesea ocolite de falsele cronologii contemporane… OCTAVIAN SOVIANY este unul dintre marii scriitori ai literaturii de azi. A fost tradus în franceză, engleză, spaniolă, germană, italiană, maghiară, polonă, slovenă, bulgară etc. S-a spus că este unul dintre cei mai plini de substanță născocitori de istorii pe care-i avem. Pe lângă poezie, critică literară şi romane, a scris şi piese de teatru, unele dintre ele montate pe scenele din ţară, a tradus din marii clasici ai literaturii universale. Suntem recunoscători pentru că ne-a dat posibilitatea de a le oferi cititorilor noștri, de la Gazeta Dâmboviței, la fiecare sfârșit de săptămână, un regal de poezie…
Poezii de azi
1.
După ce au plecat
toţi musafirii
şi perdelele
au fost trase,
ce bine e
să fii iarbă
şi să scoţi capul
încetişor
din pământ
bucuros
că stelele
sunt fiecare
la locul ei,
aşa cum fuseseră
şi înainte.
2.
Tu eşti oglinda
în care mă văd
mai bun,
mai frumos,
mai puternic.
Mi-ai şters
cutele de pe frunte.
Mi-ai îndreptat
colţurile buzelor
care atârnau de o vreme
în jos.
Semăn acum
cu fotografia mea de copil.
Acum
cuvintele mele
se rostesc singure
ca şi cum ar ploua
într-un ochi liniştit de pădure
prin care
oamenii
trec foarte rar
şi numai
în vârful picioarelor,
ca pe vremea
lui Dumnezeu.
3.
Sunteţi albă Doamnă şi visaţi
Zboruri lungi de păsări călătoare
Când se surpă sângele-n bărbaţi
Umiliţi de stelele barbare
Mâinile vă ard întru pustiu
Căi lactee fulgeră în unghii
Umbra mea lipită de pământ
Eu cu sânii voştri o înjunghii
Limpeziţi de arderi şi de scrum
Ochii-s pietre clare de agată
Trupul meu aşteaptă delirând
Ca să-i trageţi oasele pe roată
Şi cum creşte-n sânge buruiană
Eu cu gura arsă vă implor
Poate-mi spargeţi Doamnă din greşeală
Tâmplele-ntr-un ciob de meteor
Poezii mai de demult…
1.
Plictisul desfrunzindu-se festiv
Pe masa mea cu rune şi infolii
Spre cai de fontă curg definitiv
Păscut scalâmb de zile şi orgolii
Şi-o glorie soioasă mi-e destin
Sucul amar al rimelor mai fierbe
Culcat ca într-un pat cu baldachin
În burţile băloaselor proverbe
Ar trebui un sunet mai hirsut
Cu dinţi tăioşi de-Onirie albastră
Destinu-azvârle zaruri mici de lut
Din gura mea spre gura dumneavoastră
Prin cărţi de noapte degete foşnesc
Penaţii casei calcă pe cuţite
Sintagmele în aer se ciocnesc
Şi flutură orgolii ponosite
Singurătăţi concave m-au închis
Tristeţea e banală ca un scaun
Coclesc frumos uneltele de scris
Pe masa mea domestică de claun
2.
În timp ce faci citanii din elină
Şi caşti de plictiseală mister O.
Îţi curăţă armura de rugină
Un domn în redingotă indigo
Privind cum trec sobolii rânduri-rânduri
În travestiul lor de retori greci
Tu stai la masă învelit de scânduri
Şi apăsat pe piept de biblioteci
Ca un diac dedat prea mult la scholii
S-a spânzurat cu limba de tavan
Un clopot negru perforat de molii
În strai de didascal atenian
Orgii de tropi cutremură Olimpul
Creioanele respiră cârcotaş
Iar scriptorii încep să scrie timpul
Intrând pe jumătate în pegaşi
Şi cum cerneala-n tâmple se întinde
Şi se ciocnesc vocabulele lent
Az-buchiile eline te vor vinde
Tot cosmosul va fi de pergament
Tălmăciri…
1.
rimbaud
Zăpăciţii
Stau negri-n pâclă şi ninsoare,
Lipiţi lângă răsuflătoare,
Şi-aflaţi la băi
Cinci ţânci cu feţele buimace
Privind brutarul care face
Pâini ditamai.
Văd braţu-i alb cum se înfruntă
Cu coca gri, cum mi-ţi-o-nfundă
Colea-n cuptor;
Ascultă pita cum se coace,
Pe când brutarul zice-n pace
Un cânt domol.
Nu mișcă unul, cată ţintă
În suflul care îi alintă,
Cald ca un sân
Când pe la miezul nopţii brune,
Ca prăjiturile de bune,
Îs gata pâni,
Când se apucă de cântare
Cu pita ce miroase tare
Greierii-n cor.
În groapa caldă simt că-i viaţă,
Şi-acum, deşi li-i haina zdreanţă.
Li-i bine lor.
Atât de bine, încât iacă,
Isuşi pudraţi cu promoroacă.
Nu s-ar clinti.
Cu boturile roz lipite
De gratii, cată pasămite
Către Tării,
În graiul lor neghiob se roagă,
Şi-atât de tare se apleacă
Din când în când,
Că-n tur nădragul se despică.
Iar cămăşuţa le-o ridică
Al iernii vânt.
2.
rimbaud
Boema mea
Mergeam zdrenţos, cu pumnii vârâţi în buzunare
Şi-un pardesiu pe spate mi se părea ideal;
Umblând sub ceruri, Muză, eram al tău vasal
Şi tot visam aiurea amoruri o splendoare.
Iar pantalonu-mi unic era cam găurit.
-Biet Degeţel cu visuri, făceam pe o cărare
Mici rime. Iară hanu-mi era în Carul Mare.
Şi stelele-mi, deasupra, scoteau un fâlfâit.
Le ascultam la margini de drum sau prin poiene
În serile frumoase de toamnă, când, alene,
Curgea pe frunte-mi roua ca al vigorii vin.
Apoi rimam, de umbre înconjurat fantastic
Şi îmi trăgeam – drept liră – pantoful de elastic
Ca să-mi apropii talpa de inimă puţin.
Facebook
WhatsApp
TikTok
