ortooxacell kiss2022.gif Flax

UN REGAL DE POEZIE – Octavian SOVIANY

Să nu ne „ferim” de cuvintele adesea ocolite de falsele cronologii contemporane… OCTAVIAN SOVIANY este unul dintre marii scriitori ai literaturii de azi. A fost tradus în franceză, engleză, spaniolă, germană, italiană, maghiară, polonă, slovenă, bulgară etc.  S-a spus că este unul dintre cei mai plini de substanță născocitori de istorii pe care-i avem. Pe lângă poezie, critică literară şi romane, a scris şi piese de teatru, unele dintre ele montate pe scenele din ţară, a tradus din marii clasici ai literaturii universale. Suntem recunoscători pentru că ne-a dat posibilitatea de a le oferi cititorilor noștri, de la  Gazeta Dâmboviței,  la fiecare sfârșit de săptămână, un regal de poezie

Poezii de azi

1.

N-o să ştiu niciodată

dacă eşti moartea sau viaţa.

În unele nopţi

sexul tău semăna

cu un bulgăre

mic şi otrăvitor de

uraniu, dar sângele tău

şi sângele meu

aveau exact

aceeaşi nuanţă

de roşu aprins,

de parcă am fi avut amândoi

o singură inimă

şi aceiaşi plămâni.

Ne iubeam.

Apoi tu te făceai Venus,

iar eu Carul Mare.

Tu răsăreai mai devreme

şi eu mai târziu.

Nu ne mai puteam atinge.

Ne puteam doar privi.

Şi o zăpadă roşie ningea între noi

gata să ne acopere

pentru totdeauna.

 

2.

 

Încerc să pictez

harta

trupului tău.

Munţii

sunt coloraţi într-un

cafeniu molcom.

Urmează colinele

galbene

care îmbie la somn.

O să-ţi pictez cu albastru

venele şi arterele,

Cu verde

pădurea ascunsă

în care

noapte de noapte

luna răsare de

două ori,

iar moartea

are gustul

unui ceai dulce si

fierbinte de soc.

 

3.

 

După ce

te-am mângâiat

îndelung

în palma mea

a apărut pe neaşteptate

linia vieţii.

De când

mi-am lipit

faţa de pântecul tău

nu-mi mai e frică

de întuneric.

 

Poezii mai de demult…

1.

În seara asta eşti tristă
ca o ţară cu
lacuri şi cu păduri
nestrăbătute de
oameni.
Visezi
că faci dragoste
cu un nor,
iar vântul îţi
ridică puţin
poalele rochiei.
Sângele meu
vine spre tine
ca un strigăt
de raţă sălbatică.

emil

emil a murit îngheţat
într-o noapte de iarnă
pe scările unui bloc.
Avea cancer la gât
şi cu vocea lui şuierată
care parcă venea
de undeva din sierra morena
povestea despre
spectacolele lui pintilie
din anii 60 şi despre
picioarele sale
umflate.
Spunea că moartea
e o sală de cinema
cu ecranul cernit
unde plasatoarele poartă
insigne naziste şi nume
celebre de lagăre.
Când şi-a dat sufletul
tocmai visa o secvenţă
dintr-un film de
tarkovski.
În buzunar i-au găsit
trei ţigări scuturate
şi o fotografie îngălbenită,
cu dedicaţie,
de la clody bertola.

3.

Stăm la masă toţi trei.
Tu, eu,
iar între noi – timpul,
ca un factor
poştal obosit.
El ne aduce
întunericul seara
şi dimineaţa lumina.
Acum scoate
din geanta lui veche
fotografiile noastre
din copilărie,
le mototoleşte
şi le
aruncă în foc.

 

Tălmăciri…

 

apollinaire

Muzicantul de la Saint-Merry

 

Am în sfârşit dreptul să salut fiinţele pe care nu le cunosc

Trec pe lângă mine şi se adună una lânga alta în depărtare

În timp ce tot ce văd în ele îmi este necunoscut

Iar speranţa lor nu este mai puţin puternică decât a mea

Nu cânt nici lumea asta nici celelalte astre

Cânt toate posibilităţile fiinţei mele din afara acestei lumi şi a astrelor

Cânt bucuria de a hoinări şi plăcerea de a muri hoinărind

pe 21 în luna mai 1913

Luntraş al morţilor şi ucigaşele meriane

Milioane de muşte bâzâiau o splendoare

Când un om fără ochi fără nas şi fără urechi

Ieşind din Sébasto intra pe strada Aubry-le-Boucher

Tânăr omul era brun cu o culoare de fragi în obraji

Omul Ah! Ariadna

Cânta din fluier iar muzica îi conducea paşii

S-a oprit la colţul străzii Sant-Martin

Cântând aria pe care îmi place s-o cânt şi am inventat-o

Femeile care treceau se opreau lângă el

Veneau din toate părţile

Când clopotele de la Saint-Merry au început deodată să bată

Muzicantul s-a oprit din cântat şi s-a dus să bea apă

Din fântâna care e la colţul străzii Simon-le-Franc

Apoi Saint-Merry a tăcut

Muzicantul a început să cânte din fluier din nou

Şi călcându-şi pe urme s-a dus până în strada de la Verrerie

Pe care a pătruns urmat de trupa de femei

Ce ieşeau din casele lor

Ce îl urmau pe străzile laterale cu ochii înnebuniţi

Cu mâinile întinse spre melodiosul lor răpitor

Care se îndepărta cântându-şi aria mai departe

Teribil se îndepărta

Pe urmă în altă parte

La ce oră va pleca un tren spre Paris

În momentul acela

Porumbeii din Moluce se găinăţau nucşoare

În acelaşi timp

Misiune catolică din Boma ce ai putut face cu sculptorul

În altă parte

Ea traversează un pod care leagă Bonnul de Beuel şi dispare

în Pützchen

În acelaşi moment

O tânără îndrăgostită de primar

În alt cartier

Rivalizează poet cu etichetele parfumierilor

În concluzie zeflemisitorilor n-aţi scos mare lucru din oameni

Abia aţi extras un strop de grăsime din mizeria lor

Dar noi care murim pentru că trăim departe unul de celălalt

Ne întindem braţele şi pe aceste linii ferate se rostogoleşte un mărfar lung

Vei plânge aşezată alături de mine în fundul unei trăsuri

Şi acum

Tu îmi semeni îmi semeni din nefericire

Noi semănăm ca în secolul trecut

Acele hornuri înalte asemănătoare cu turnurile

Acum urcăm iată mai sus şi nu mai atingem pământul

Şi în vreme ce lumea trăia şi se schimba

Alaiul de femei lung ca o zi fără pâine

Îil urma pe strada de la Verrerie pe muzicantul cel fericit

Alaiuri ah alaiuri

Ca pe vremuri când regele se ducea la Vincennes

Când ambasadorii soseau la Paris

Când Suger slăbănogul se grăbea către Sena

Când răzmeriţa murea la picioarele lui Saint-Merry

Alaiuri o alaiuri

Femeile se revărsau atât de mare era numărul lor

În străzile învecinate

Şi se îngrămădeau rigide ca gloanţele

Să-l urmeze pe muzicant

Ah Ariadna şi tu Pâquette şi tu Amine

Şi tu Colette şi tu frumoasă Geneviève

Ele au trecut tremurătoare şi inutile

Iar paşii lor uşori şi grăbiţi se mişcau în cadenţa

Muzicii pastorale ce le călăuzea

Urechile avide

Necunoscutul s-a oprit pentru un moment într-o casă de vânzare

O casă abandonată

Cu geamurile sparte

E o clădire din secolul al şaisprezecelea

A cărei curte serveşte drept remiză pentru căruţele unor furnizori

Acolo a intrat muzicantul

Şi în timp ce se îndepărta muzica lui devenea languroasă

Femeile l-au urmat în casa abandonată

L-au urmat toate claie peste grămadă

Au intrat toate toate fără să se uite înapoi

Fără să regrete ceea ce lăsaseră în urmă

Ceea ce abandonaseră

Fără să regrete ziua viaţa memoria

În curând n-a mai rămas nimeni în strada de la Verrerie

Doar eu şi un preot de la Saint-Merry

Am intrat amândoi în casa cea veche

N-am găsit acolo pe nimeni

A venit seara

Bate clopotul la Saint-Merry de vecernie

E ca atunci când pe vremuri regele se întorcea de la Vincennes

Vine o ceată de vânzători de caschete

Vin nişte vânzători de banane

Vin nişte soldaţi din garda republicană

O noapte

Turmă de priviri femeieşti languroase

O noapte

Tu durerea şi aşteptarea mea vană

Aud murind un sunet de fluier în depărtare

 

 

 

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media