PLAYBOOK – Gabriel ENACHE – Catalogul cu frici al unei generații

TOT ÎNAINTE, de Ioana Nicolaie, Editura Humanitas

   Lista fricilor generației mele nu a fost niciodată dusă la capăt, sau definitivată, nimeni până acum nu a încercat să reușească, sau nu a fost preocupat îndeajuns de așezarea fricilor noastre și ale lumilor în care am locuit într-o carte scrisă special pentru a le arăta, pentru a le readuce din amintire la viață, pentru a le face cunoscute într-o poveste care să le poată face digerabile, îndurabile și dispuse să fie parcurse și înțelese până la capăt. Mici încercări de a spune și de a povesti am făcut fiecare, mici spaime și frici ale vârstelor formărilor noastre și-au mai făcut vizibile spasmele arătării unor amintiri sau fragmente ale corpului lor, mici sclipiri, majoritatea completate astfel încât să se transforme în povești care pot provoca (su)râsul, de fapt un fel de ascundere a durerilor, false propuneri de aducere aminte, mistificări.

   Ioana Nicolaie îndrăznește să dea la o parte acele cortine acoperitoare și ne readuce pentru consultare cuprinzătorul catalog în care sunt așezate și enumerate fricile care ne-au însoțit și care ne-au marcat pașii copilăriei și ai adolescenței, pașii pe care i-am făcut și pe care i-am dus la capăt toți cei din generația noastră fără să realizăm, poate tardiv, că am mers și am funcționat într-o lume falsă, printr-o lume care ne încuraja să folosim și să distribuim minciuna, falsitatea, lașitățile, ascunderile și tot ce se mai putea așeza în aceste caracteristici pe care educația pionerească și utecistă le propunea ca fiind căile luminoase și spectaculoase de educare, de luminare a tinerilor, de transformare a lor în oameni pregătiți pentru viața nouă care se construia(ipotetic, utopic) în noua, mereu noua societate comunistă. Ioana Nicolaie ne propune un discurs în care sunt enumerate, împreună cu poveștile personalizate ale lor, toate aceste frici, sunt trecute în filele catalogului cu amintiri propuse spre strigare tot ce a putut fi scos la iveală pentru a fi înțeles, tot ce a putut fi asumat și adus la cunoștința celor care le-au uitat, sau le-au ascuns până acum.

   TOT ÎNAINTE este cartea între ale cărei pagini pot fi ușor recunoscute toate micile și toate marile frici prin care o generație a fost nevoită să treacă încă de la începuturile ei și pe care era obligată să le trăiască și să și le asume. Posibilitățile de evadare dintre stările și lumile impuse de ele erau ca și inexistente, iar așa zisele eliberări erau simple iluzii. Aduse, adunate în această poveste, tragismul lor este cu atât mai puternic simțit, iar experiențele cu atât mai vizualizate cu cât parcurgi suprafața fragilă și transparentă, ca de sticlă, așezată de autoare deasupra și împrejurul lor. Astfel pot fi văzute în amănunt și trăite împreună cu autoarea toate poveștile cuprinse în acest tablou vivant, în acest carusel al amintirilor trăite care ne poartă pe întreg teritoriul rotund construit și învăluitor de-a lungul parcursului amețitor propus.

… Să mă grăbesc, că întârzii, iar asta nu se poate mai ales în ziua cu poza.

Fug, sunt mai sprintenă ca oricând, niște impiegați trec spre canton, zona e pustie, florile, dacă a fost deja îngheț, par pe ducă. În sala de așteptare zăresc pe cineva, o pală de vânt îmi răscolește câteva fire răzlețe, cozile, două, sunt strâns împletite. Bulța Arsenia, îmi sună glasul tovarășei în caăp, uite,cât de neîngrijită ai venit azi. Ce lipsă de bună creștere! Tocmai când e vremea să facem fotografii. Totuși, te iert. Treci lângă plușul roșu al catedrei, ține spatele drept, să se vadă portretul cu tovarășul Ceaușescu. Și îmi bombez pieptul, nici nu mai suflu, mă uit drept în zare ca-n pozele din abecedar…

   Nimic nu lasă tristețile și fricile să evadeze, să se ascundă în cuvintele acestei cărți, totul se mișcă în vecinătatea unui registru permanent tulburător, tot timpul într-o stare de alarmă, de teamă de a nu trece peste ceva ce nu mai poate fi îndreptat, sau pe lângă ceva ce nu a putut fi observat. Viețile văzute, povestite și auzite aici își desfășoară toate momentele bune și pe toate cele rele într-o lume în care totul este în permanență aflat sub observație, totul este urmărit continuu de ochiul vigilent al cuiva antrenat să poată ține toate acestea sub control, totul fiind opera unui regim politic special conceput, construit și educat pentru ca toate acestea să se desfășoare și să fie văzute astfel. Nimic nu scapă autoarei din toate aceste însușiri ale lumii pe care reușește astfel să o pătrundă până în cele mai ascunse și intime organizări ale ei, în structurile în care puțini dintre noi au îndrăznit să se uite și să intre până la capăt.

   Ioana Nicolaie s-a angajat într-o călătorie fără întoarcere, una din care a reușit să aducă în fașa cititorului cât mai multe esențe, cât mai multe persoane pe care a reușit să le mute în starea de personaje și pe care a reușit să le facă să spună la rândul lor, să integreze și mărturia lor în acest decor sofisticat pe care l-a pus la dispoziția acestei povești. Personajele rămân vii și spun ce au de spus de la început și până la sfârșitul poveștii, nici unul nu caută să iasă din cadru până nu își termină de dus la capăt poveștile și urmările lor. Lumile se amestecă cu vremea și cu vremurile, iar totul se transformă într-o pastă incandescentă, ca o lavă care izbucnește și care arde făcând în așa fel ca nimic să nu scape vederii și tremurului impus de această izbucnire, de această forță evocatoare care devine de-a lungul lecturii această poveste.

… Dacă-i cald, că e vacanță și vară, ne facem culcuș în fânul din pod. Punem pătura peste iarba uscată, firele crapă, se lasă sub noi, se preschimbă în pat. Până să plecăm din nou cu animalele, stăm pe el. Dacă plouă, suntem norocoși și rămânem mai mult. Ascultăm degetele picurilor pe acoperiș, ce mai bat, unul se zguduie tot, dungile de foc îl brăzdează, e-o furtună strașnică, să nu ne trăsnească. Să intre-n tine un fulger e cel mai rău…

   Toate cuvintele din TOT ÎNAINTE intră în cititorul lor ca un fulger și lasă în corp urma trecerii lor. Toată cartea este un mare, un lung și nesfârșit corp pe care cuvintele cuprinse în ea îl brăzdează și îl însemnează cu șfichiurile lor dureroase, cu micile sângerări care rămân ca semne cauterizate, semne lăsate de istorie pe pieile acestei întregi generații pe care a cuprins-o în vremurile ei.

… Comunismul ăsta galben s-a întins peste câțiva ani, amestecându-se cu bătaia dintr-un salon de spital, cu piciorul rupt și-o poză mucegăită lângă placaj, cu atâtea compuneri și poezii recitate, cu insignele în care-i prins cel mai mândru drapel, cu jur să fiu un pionier de nădejde…

   Ioana Nicolaie a ales să spună despre tot acest amestec ce încerca să nu mai poată lăsa viețile să se distingă din pasta creată de el, a ales să folosească o voce care să povestească și care să spună despre ea și despre exercițiile dureroase pe care supraviețuirea le-a impus celor care s-au zbătut pentru a ieși la lumină cât mai curat și cât mai ferit de efectele îndoctrinării. Această mărturie despre o generație s-a transformat firesc în trepte ale înțelegerii pentru cei care vin și care pot să înțeleagă și să ducă mai departe toate numele cuprinse în acest catalog încărcat de frici și de viețile ascunse în pliurile lor ale unei generații.

 

GABRIEL  ENACHE  este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…