UN REGAL DE POEZIE – Octavian SOVIANY

Să nu ne „ferim”de cuvintele adesea ocolite de falsele cronologii contemporane… OCTAVIAN SOVIANY este unul dintre marii scriitori ai literaturii de azi. A fost tradus în franceză, engleză, spaniolă, germană, italiană, maghiară, polonă, slovenă, bulgară etc.  S-a spus că este unul dintre cei mai plini de substanță născocitori de istorii pe care-i avem. Pe lângă poezie, critică literară şi romane, a scris şi piese de teatru, unele dintre ele montate pe scenele din ţară, a tradus din marii clasici ai literaturii universale. Suntem recunoscători pentru că ne-a dat posibilitatea de a le oferi cititorilor noștri, de la  Gazeta Dâmboviței,  la fiecare sfârșit de săptămână, un regal de poezie…

 

Poezii de azi…

1.

Sarmale încălzite. Friptură de curcan.

Aveam mereu oroare de noaptea dintre ani.

Oval e chipul Addei. Tristeţea mea – ovală.

În faţa mea – un scaun şi-o farfurie goală.

Azi nu sunt portocale, nici mere pe bufet.

Parcă-aş avea o urmă de gheară pe pomet,

Iar pianul îmi rânjeşte cu clapele-n penumbră.

Îmi pare că pe scaun stă propria mea umbră

Şi camera e toată ticsită cu oglinzi.

Tristeţe. Ochii Addei sunt mari şi suferinzi.

Fireşte, este iarnă şi-i foarte-aproape Polul.

Întind spre Adda mâna şi întâlnesc doar golul,

Iar degetele mele se zgribulesc de frig.

Ne sărutăm pe frunte, nu ne urăm nimic

Şi buzele ni-s supte, lipsite de culoare.

Abia mai pâlpâieşte un muc de lumânare

Şi o aud pe Adda cum scoate un suspin.

La geam se-arată zorii. Cu-o noapte mai puţin!

 

2.

Mi-ai şters

cutele de pe frunte.

Mi-ai îndreptat

colţurile buzelor

care atârnau de o vreme

în jos.

Semăn acum

cu fotografia mea de copil.

Acum

cuvintele mele

se rostesc singure

ca şi cum ar ploua

într-un ochi liniştit de pădure

prin care

oamenii

trec foarte rar

şi numai

în vârful picioarelor,

ca pe vremea

lui Dumnezeu.

 

3.

 

din ŞAIZECI ŞI ŞASE

Nu caut pe nimeni.

Umblu cu capul în piept

şi întâlnesc numai

necunoscuţi.

Prietenii au murit.

Casa e mai mică,

mai cocârjată,

pregătindu-se parcă

să-şi caute proprietarii

în adâncul pământului

şi numai praful este acelaşi.

Şi aici şi în camera ta

unde acum locuieşte

o altă femeie.

Doar o

floare a soarelui

scoate capul de peste gard

parca-ar fi mama.

 

4.

 

Tu, moarte,

eşti cea mai banală

femeie.

Te îmbraci

totdeauna în cenuşiu

şi poţi după tine

o geantă mare de moaşă

în care îţi ţii

nenumăratele seringi

şi scalpele.

Uneori aud cum îţi clănţăne

proteza dentară.

Porţi chiloţi

groşi de flanelă

ca infirmierele pensionare.

Nu-i mai impresionezi

nici măcar pe sinucigaşi.

Ce să mai spun

despre condamnaţii

la moarte?

În coşul călăului

capetele lor

cască de plictiseală.

 

5.

 

emil

 

emil a murit îngheţat

într-o noapte de iarnă

pe scările unui bloc.

Avea cancer la gât

şi cu vocea lui şuierată

care parcă venea

de undeva din sierra morena

povestea despre

spectacolele lui pintilie

din anii 60 şi despre

picioarele sale

umflate.

Spunea că moartea

e o sală de cinema

cu ecranul cernit

unde plasatoarele poartă

insigne naziste şi nume

celebre de lagăre.

Când şi-a dat sufletul

tocmai visa o secvenţă

dintr-un film de

tarkovski.

În buzunar i-au găsit

trei ţigări scuturate

şi o fotografie îngălbenită,

cu dedicaţie,

de la clody bertola.

 

Poezii mai de demult…

1.

Degeaba faci citanii din filosofii greci
Acoperind hârtia cu glose excelente
La praznicul lui Platon simţindu-ne meteci
Abandonăm principiul raţiunii suficiente

Şi coborâm pe pajişti spre seară foarte roz
Cu roiuri nictalope şi mari de efemere
Mătasea sus pe umeri răsună languros
Ţigări de foi ies ţanţoş din lungi lavaliere

Parcă am trece tineri prin pânze de Watteau
Cu-acest oranj frenetic plăcerea este soră
O păstoriţă are picioarele în O
O alta conspectează Pragmatica Majoră

S-au declanşat în ceaţă foburgurile trist
Dispersia luminii întârzie în prisme
În timp ce-ntre carafe la mesele de wist
Vin nişte retori trândavi sătui de aticisme

Iar simţurile noastre respiră sacadat
Zboară pierdut cortegii de luciole şterse
Prin muzica fanată a balului mascat
Femeile de stradă au degete perverse

Amantele sărută mai lânced şi mai fad
Prin curţi de han rectangle e-o seară cenuşie
Şi pe genunchii noştri arşicii-ntruna cad
Dăm marele examen acum la empirie

Ca nişte clerici sumbri sub măşti de rău augur
Împăroşând lumina ferestrelor pătrate
Şi iată-ne cu timpul elevi la Epicur
Noi care-am fost odată ciracii lui Socrate

2.

Un trist periplu undeva la Curte
– Confetti-n păr ca la serbări galante –
Trasau în aer degetele curbe
De fum verzui în seri halucinante

Un sânge fad cocea în capilare
Se scorojeau deasupra firmamente
Poeţi imberbi clamau catilinare
Afund din subterane decadente

Cu ochi ca nişte pete de ţiţei
Mocnea la geam o spaimă fosforoasă
Femeia-n brun avea pe trupul ei
Albastre continente de angoasă

Iscată din penelul lui Degas
Ea profeţea cu gura maculată
Şi-ntregul ei plictis tremoliza
Bemolii fumuriu ca-ntr-o sonată

Cu mâini de fosfor despletite-n vânt
Ea trebuia să fie şi să ardă
Ca un drapel în bernă fluturând
La fiece fereastră de mansardă

Şi lenea ei de-a fi stârnea ninsori
Se despletea-n volute somnolente
Zvârlind nepăsătoare-n dansatori
Cu armonii şi flore transcendente

Cu fiecare licăr se năştea
O gâtuită muzică de gală
Ca o mireasă-n doliu dănţuia
Femeia-n brun prin camera ovală

Subtile fumegaţii cu alcool
Suiau atunci pieziş dintre pahare
Şi-a fost un trist festin într-un subsol
Poeţi imberbi clamau catilinare

3.

Ştiu pivniţe adânci unde băum
Ştiu tainiţe prin urbea depravată
Ne ies în faţă litere de scrum
Trec coapse de poetă blestemată

Spre cuiburi profanate de asfalt
Unde îşi fac subpământene veacul
Femei cu şold de platină înalt
Şi păr adormitor ca basamacul

Regatele de fiere s-au surpat
Plutim prin metatimpi şi metaspaţii
De parcă-n muzici crude de sabat
S-ar îmbrăca în bube împăraţii

Scandând cântări cu notele-n dezmăţ
Tropare ce alunecă zălude
Ne-om aminti de veştedul răsfăţ
De umerii mireselor pierdute

Ce-n putrede fundacuri au dansat
Şi ne-au iubit cu gura lor amară
Iar burgul pare-un clopot scufundat
În cer adânc sub stea demoniacă