UN ALT REGAL DE POEZIE – Șerban FOARȚĂ – Alte rimelări

În Gazeta Dâmboviței, un alt regal de poezie cu ȘERBAN FOARȚĂ…  Este unul dintre cei mai importanți cunoscători ai misterelor limbii române, unul dintre cei mai importanţi poeţi din România. Trăieşte – de o viață – la Timişoara, unde scrie, traduce, pictează şi cântă la pian. „Este fermecător şi imprevizibil, spumos şi rafinat, cult şi casant în judecăţi. Poezia lui e marcată de amprenta ludicului, de o formidabilă asociativitate a cuvintelor şi a imaginilor.”

Poezii de azi

1.

BE HAPPY !

 

Nu-i de ajuns să fii catâr,

s-aibi lame,-n gură, de satâr

pentru-a muşca un burger triplu

în matinalul tău periplu

pe la Mc Donald’s, – cu salam

în el, ca-n sânul lui Avram,

şi cu felii de castraveţi

muraţi ce-aduc (dacă aveţi

imaginaţie) cu brotacii

care orăcăie, săracii,

când incisivii,-n gura plină,

se fac cuţit de ghilotină;

şi dă-i şi morfole, şi-mbucă

mezelu-odată cu brotacu’, –

şi lasă eleganţa dracu’,

pen’că şi-aşa e cam pe ducă…

Evită, deci, să-ţi dea ghes ţepii

bunei purtări… Prin (pre)istorii

s-o fi-auzind câte-un I’m sorry;

azi, însă, nu se mai… Be happy !

 

Tălmăciri

1.

MISIVĂ VECHE: DESPRE CIREŞE, ÎN APRILIE…

Timişoara, 10 aprilie 2004

Stimate domnule Radu Cosaşu,

Vă dedicasem, iniţial, o „rimelare” (pe care o anexez acestor rânduri), în calitatea dumneavoastră de cunoscător indubitabil al versurilor lui J.-B. Clément, puse pe muzică de un Renard (?!) şi interpretate, între alţii, superlativ, de Yves Montand, — a cărui moarte voi fi „intuit”-o, înainte să se dea de ştire, când, la Paris, într-un bistro, s-a auzit, la radio, Les feuilles mortes…
Nu despre asta, însă, este vorba, dar despre faptul că, azi-dimineaţă, m-am gândit să tălmăcesc ad-hoc („ad-hoc”-ul însemnând domnia voastră) Le Temps des Cerises, — căci li se-apropie vremea.
Am impresia că traducerea nu este foarte cantabilă, — ca una ce respectă parţial, nu pe de-a-ntregul, silabele originalului francez (având, în plus, vreo câteva Auftakt-uri). Ca să-i verific cantabilitatea, mi-ar trebui o partitură, — datorită căreia, având-o, i-aş fi ţinut mai bine şi… contabilitatea!
Tot ce vă rog, e să fiţi indulgent.
Cu cele mai bune gânduri,
Şerban Foarţă

LE TEMPS DES CERISES
sau
♫ ♪ ♪ ♫ ♪ ♫ ♪ ♫ ♪ ♫

Domnului Radu Cosaşu,
vecin de foaie
şi de clavecin

Au dat cireşele în copt;
se mai coc, încă,
până prin luna iunie,-n 8,
când se mănâncă;

iar ele cântă, cât mai pot,
pe dâmburi:
„Mâncaţi optimile, cu tot
cu sâmburi!”

J.-B. Clément VREMEA CIREŞELOR

Când iarăşi cânta-vom, ca azi, Cireşarul,
Iar privighetoarea şi mierla cea rea
Fi-vor în sărbătoare,
Îndrăgostiţii s-or umple de soare
Şi inima,-n fete, s-o face mai grea…
Când iarăşi cânta-vom, ca azi, Cireşarul,
Cu noi o să cânte şi mierla cea rea.

Nù ţine, însă, prea mult Cireşarul,
Când doi câte doi rup din crengi, visători,
Cireaşa – pereche
Cercelului roşu de prins la ureche
Şi rozei cu lacrimi de sânge, în zori…
Nù ţine, însă, prea mult Cireşarul,
Când ne-alegem cercei, de prin crengi, visători.

Când şi pentru voi va veni Cireşarul,
Dacă vă temeţi cumva de alean,
Nu umblaţi după fete!
Ci eu, fără teamă de ele, – de sete
De dragoste fi-voi cuprins, an de an…
Când şi pentru voi va veni Cireşarul,
Veţi suferi de acelaşi alean.

Drag o să-mi fie, mereu, Cireşarul
Din zilele căruia,-n inimă, am
O rană adâncă,
Din partea Ursitei, – ce-mi sângeră încă
Şi nù e, s-o vindece, nici un balsam…
Drag o să-mi fie, mereu, Cireşarul
Din zilele căruia-i rana ce-o am.

2.

ROBERT DESNOS, HOMARUL (trad. Ş. F.)

Homar, sultan al mării,
Homar albastru, roşu,
Ce-noţi, în apa mării,
Invèrs, ca tot stacoju’.

Fakir al stâncăriei,
Fără de boarfe, – ci
Onoare-a băcăniei
şi Prinţ al Foarfecii.

 

2.

GEORGES PEREC (după VICTOR HUGO): BOOZ AŢIPIT

Booz, după atâta corvoadă cucăia:
Gata cu munca-n, rodnic, ogorul său cu grâu;
Îşi făcu patu-n caldu-i cotlon şi slobod frâu
Somnului său, ăl fără păcat, acum îi da.

Purta ani mulţi în cârcă şi grija unor mari
Moşii, dar bogăţia nu l-a făcut injust;
În moara lui cu apă – niciun nămol cu gust
Sălciu, şi niciun Diavol în casa-i cu muri tari.

Cu părul alb ca albia,-n april, a unui râu,
La snopii lui niciunul din jur nu jinduia;
Flămândului, bogatul Booz îi da să ia
Din grâul său mai falnic, mai nobil ca alt grâu.

Booz doar drumul oblu-l urma, în albul strai
Al inului şi-oricărui străin sau ins din jur
Lăsa să-i curgă grâul, în baniţă, prin ciur,
Iar lui Booz tot omu-i ura cât mai lung trai.

Dacă Booz, cumătrul, dacă ăst ghiuj Booz
Băga,-n hazna, mult aur, da-n dar şi la vasal;
Îl adorau mai straşnic, fiind mai patriarhal,
Ca p’un Apollo, idol cioplit în marmur roz.

Aidoma-i la coamă c-un fluviu augural,
Booz intrând în Pururi din Timpul nost’ mobil,
Tăciuni îi ard şi scapăr în irisul copil:
Un ochi caduc s’avântă întru Inaugural.

Booz, la ora nopţii,-i cu capu,-n grâu, p’un sac,
Lângă un grui salinic părând a fi un mur,
3 poporăni, în umbra-i, aduc a corp obscur;
Or, snoava asta-i dintr-un timp dus, tot mai opac.

Dayan trona, ca rigă, în tribul lu-Abraham,
Al cărui sol (Titanii-i ştiau al său tumult)
Va fi avut într-însul, putrid, mult humus, – mult
Pângărind, vai, Sionul cu mâlul său infam.

Aidoma lui Iacob şi cum Iuditha,-n vis,
Booz, în timpul nopţii, zăcu sub un hăţiş,
Când o divină poartă albastră,-n chip făţiş,
S-a fost crăpat, lâsându-i, printr-însa, un lung vis

Cu tâlc, să vadă: iată, Booz văzu un pom
Cu rădăcina-n propriu-i buric, urcând, în slăvi;
Cu sângiuri roşii,-n ramuri, în chipul unor lăvi;
Un crai, cânta jos, vârfu-i fiind al unui om,

Om sfânt, murind. – Or, dânsul, ca toţi bătrânii vani,
Şi-a zis că „Cin’ să-mi facă ăst dar, când nu am fiu,
Nici soaţă n-am, căci văduv am hotărât să fiu
La douăj’d-ani, în urmă cu 3 × dooj’d-ani.

Ah, amândoi un singur trup drăgăstos am fost,
Ci soaţa-şi lăsă patul nupţial, dormind, azi, sus;
Dar am rămas un cuplu chiar dacă,-n Rai, s-a dus:
O moartă jună, şì un moş fără plozi, nici rost.

Odraslă lăstări-va din trupu-mi! Cin’ ar fi
Jurat? Şi, ca mâini, iată, Booz va s-aibă prunc!
Dar cum, în aurora dintâi să mai m-arunc,
Când nopţii-i spui adio doar când afară-i zi?

Bătrân, ai, însă, brumă în păr, ca,-n crăci, un pin.
Ştiu tot ponosul vârstii, pogor în asfinţit;
Cum aş sorbi, din clarul pârăului sfinţit
Cu har sfânt, ca juncanul, – doar spin fi’nd, şi suspin?”.

Iubirii, ca şi nopţii, aşa-i grăia Booz
Ofrandă dându-i Ălui din slavă propriu-i psalm;
O şti, când o mlădiţă îi dă, bătrânul palm?
Booz nu ştia, însă, că, lâng-al său siloz,

Îl adăsta o jună, Ruth, fată din Moab.
Ci Ruth şi-alungi lângă ăl vârstnic, dosu-i nud
Aidoma cu-o rază astrală cătră Sud
Când auru-aurorii-i dă fiori unui nabab.

Booz nu ştia încă nimic; nici juna Ruth:
„O fi vrând Domnul nostru să fac un lucru sfânt?”.
Olm bun propaga vâscul viridifiant; un vânt,
Kamshinul, prin Galgala, sufla întru sărut.

O, zboru-obscurităţii, nupţial, magnific, vast!
Nu palpita într-însul, incognito, un pur
Întraripat, – căci, iată, un fâlfâit azur
Vibra în toiul nopţii, ca fiorul ăl mai cast?

Răsuflu,-n somn, al ălui dormind şi-acum în grâu
Rima,-n târziul nopţii, cu-al apii şopot surd;
La spartul lunii august, când oi, prin văi, mai sburd,
Alb, crinu-i încă tânăr şi proaspăt lâng-un râu.

Booz culcat sta încă; iar Ruth, în taina sa –
Numai surâs; văzduhul, că-i sur s-ar cam fi zis;
O largă-ngăduinţă-izvora din Paradis,
Jivina a cu coamă şi păr şarg s-adăpa.

Doar somn în Ur, doar tihnă-n bătrânul Ganaith,
În vânăt, Orionu,-n slăvi, pâlpâia din nou;
Clar, în atâta umbră, şi ascuţit, Crai-Nou
Mai lumina în zona d’Apus… Şi a grăit,

În gându-i, Ruth a noastră: „În cursu-ţi austral,
O, tu, plugar din slavă supus lui Adonai,
Brăzdarul, auritu-ţi brăzdar, l-abandonai
Doar ca să-ţi aduni pârga din câmpul tău astral”.

Poezii mai de demult…

1.

ÎNDREPTAR PRACTIC DE CHICIOLOGIE

Lumea se-mparte,
dragă Lygia,-n
câh şi gigea;
lui câh poţi să-i mai spui
şi pfui
(sau naşpa,
că-i rugos ca raşpa),
pe când lui gigea,
numai gigea
(în caz că n-o
să-i spui mişto).

Gigea
e numele tău, Lygia,
pentru că vine din Quo vadis
(pe care maică-ta-l citea,
la ea,-n
Agigea),
iar pfui sau naşpa-i crema Gladys;
cu care fetele
nu-şi mai fac ghetele,
după cum nici cu pink
sau cu-alb de zinc.

Ne-nvaţă şi religia
că îngeraşu-i gigea,
iar diavolul e pfui
(din vina lui), –
de-aceea, dacă-i spui:
„Eşti pfui, eşti pfui, eşti pfui!”,
el pleacă; iar aicea,
în Valea Plângerii,
rămâne doar ce-i gigea,
adică îngerii.

2.

PARANTEZĂ

Când pas de deux ajunge pas du tout,
când e pierdut şi ultimul atu,
când inima ţi-e-n solzi ca un tatu, –
de maică-ta mă rog, de taică-tu,
să-ţi spună cât de dragă mi-ai fost tu!

3.

PARANTEZĂ

Absenţa ei făcându-te un ciung, –
imaginea-i îmbrăţişeaz-o strâns,
fără ca, totuşi, să te strâmbi de plâns,
cu pleoapele,-ndeseară şi-ndelung!

 

Distribuie:

Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro