Să nu ne „ferim”de cuvintele adesea ocolite de falsele cronologii contemporane… OCTAVIAN SOVIANY este unul dintre marii scriitori ai literaturii de azi. A fost tradus în franceză, engleză, spaniolă, germană, italiană, maghiară, polonă, slovenă, bulgară etc. S-a spus că este unul dintre cei mai plini de substanță născocitori de istorii pe care-i avem. Pe lângă poezie, critică literară şi romane, a scris şi piese de teatru, unele dintre ele montate pe scenele din ţară, a tradus din marii clasici ai literaturii universale. Suntem recunoscători pentru că ne-a dat posibilitatea de a le oferi cititorilor noștri, de la Gazeta Dâmboviței, la fiecare sfârșit de săptămână, un regal de poezie…
Poezii de azi…
1.
fotografie de grup.
Oameni fără
iubite şi fără
neveste. Oameni
care ronţăie sticsuri
într-un vagon de
metrou ca nişte
şoareci bătrâni
şi işi pipăie
gâturile zbârcite.
Oameni care se
întorc de la lucru în
pelerine uzate de
ploaie, ca o
armată învinsă,
purtând in sacoşe
funingine şi
miros a rom ieftin.
Oameni
transpiraţi şi
murdari
care se uită
unii la alţii cu ură.
Ii văd
seară de seară la
cârciumă. Le
privesc pelerinele
lungi care fâlfâie ca
drapelele
unor ţări comuniste.
Iar pe scaunul
din faţa mea
nu şade nimeni. Mâinile
mele sunt
galbene de
tristeţe, ca ale
romanovilor şi
habsburgilor. Ca ale
celor
nu foarte
puternici.
O fantomă
umblă iarăşi
prin europa.
Şi îmi vine să
urlu
spre cartierele
bogătaşilor: „Trăiască
revoluţia mondială! Trăiască
lenin si troţki!”
2.
Vine şi-o vreme
când culorile
îşi pierd prospeţimea,
apar ca văzute mereu
de
foarte departe,
iar lumea seamănă tot mai mult
cu o baie de aburi,
în care oamenii se scarpină unii pe alţii
pe spate, ca şi cum ar trăi.
Când atingi
coapsa unei femei
ca şi cum ai atinge
braţul unui fotoliu,
când trebuie să-ţi scrii în sfârşit
poemele singur
şi de aceea
ies tot mai prost.
E ca atunci
când ai de ales
între bătrâneţe şi moarte
şi nu ştii pe care din ele
să ţi-o pui pe genunchi,
aşteptând ziua
când
nu vei mai scrie nimic.
Doar îţi vei bulbuca ochii.
3.
Poemele astea
au cenuşiul murdar
al marilor erbivore
şi par scrise
de altcineva.
Mâna îmi atârnă neputincioasă.
Şi observ cum tot sângele
mi se transformă pe nesimţite
în apă.
4.
Peisaje dintr-o excursie
1.
Muntele gol.
Seara care coboară în văi
ca o armată de
cavalerie.
Ici şi colo
mesteceni golaşi.
Şi se aude plesnind
undeva foarte departe
o inimă.
2.
Îngenunchez
în faţa izvorului
ca în faţa unui
miracol.
Îmi privesc chipul zbârcit,
Scriu pe apă cu
degetul:
„Ex nihilo nihil”
3.
Se aud
clopotele
mănăstirii văratic.
O călugăriţă bătrână
îţi deschide o cameră
îngustă ca un sicriu
şi îţi spune:
„În camera asta
a murit veronica
fiindcă nu mai avea
de ce să trăiască.”
Poezii mai de demult…
1.
Ehei ce scule ce bijuterii
Băteau orfevrii meşteri pe ilău
Ciraci fârtaţi de cruce cimotii
Deplângem vinul prost şi veacul rău
Burghezi de treabă fără pedigri
Rimau şi ei dar nu prea nătărău
Ehei ce scule ce bijuterii
Băteau orfevrii meşteri pe ilău
Şi mari risipitori de avuţii
/Ah timpu-i beţivan şi cam mâncău/
Ne milogim ca doamna Du Barry
Încă o clipă domnule călău
Ehei ce scule ce bijuterii
2.
Din pricină că inul imită bine neaua
În paradis se pune un mare preţ pe in
În vreme ce tartarul ne-a dăruit taftaua
Mătăsurile grele ce-mbie la leşin
Acei molatici boa cu iz de Nicaragua
Ciorapul ce şi-l trage pe pulpe Josephine
Din pricină că inul imită bine neaua
În paradis se pune un mare preţ pe in
Fireşte-i şade bine lui Brummel catifeaua
Lautrec pictează dame în fuste de satin
Dar inului se cade să-i facem temeneaua
Din pricină că este sever ca un calvin
Şi întrucât imită la perfecţiune neaua
3.
Amoarea mea să facem socoteală
Şi să vedem pe ce putem conta:
E între noi un fluviu de cerneală
Un vultur spânzurat de o zăbrea
Sunt goluri mari lăsate-n alfabet
De litera cutare sau cutare
O robă jerpelită de poet
Cu zaruri măsluite-n buzunare
Un candelabru de pământ enorm
Câteva mici relicve de la Bosfor
E scoica ascuţită-n care dorm
Pudrat pe cap cu litere de fosfor
Ceva şi invizibil şi convex
O cameră cu sunete maligne
E boala unui retor fără sex
Ce se-nmulţeşte doar prin paradigme
Un fel de biblotecă-insectar
În care-o duc gândacii foarte bine
Şi pusă la păstrat într-un pahar
Romantica-mi pasiune pentru tine
4.
Cu un amor de retor ce să faci?
Cum să trăim o viaţa-n stilul attic
Alături de didascalii posaci
Ce nu mai au în pipa lor jăratic
În sâmbetele roz în care vii
Privind cu-nduioşare de la praguri
Nişte firide pline de hârtii
O masă lungă plină de chitaburi
În timp ce bat pendulele spăşit
Şi-ngână scribii maxime latine?
Aici e un imperiu prăfuit
O agoră ticsită de drezine
Cu maşiniştii lor de tinichea
Vorbind un idiom antic şi veşted
Nu râde! Nu vorbi! Nu respira!
Vrei să ne cadă Attica pe creştet?
Că uite hexametrii s-au lăţit
Şi-ţi strâng cu ură gleznele ca-n cleşte
În timp ce un diac îmbătrânit
Te-ntâmpină vorbindu-ţi elineşte
Şi spune încreţindu-şi faţa seacă
Sau preumblându-şi ochii peste coli
Că eşti cea mai frumoasă hipalagă
Din ultimul său text despre soboli
Facebook
WhatsApp
TikTok
